Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, se va afla în România în perioada 30 aprilie – 18 mai, unde va avea mai multe întâlniri cu cititorii, cu prilejul lansării volumului „Plicuri şi portrete”.
Norman Manea, laureat al mai multor premii internaţionale şi favorit în ultimii ani la premiul Nobel pentru literatură, alături de scriitori precum Philip Roth şi Haruki Murakami, îşi va întâlni cititorii din Sighişoara (30 aprilie, ora 14.00, Sala Barocă a Primăriei), Braşov (5 mai, ora 11.00, Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania; 5 mai, ora 17.00, librăria „Şt. O Iosif”), Sibiu (6 mai, ora 14.00, în Aula Magna a Universităţii „Lucian Blaga”), Arad (8 mai, ora 17.00, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad), Timişoara (9 mai, ora 13.00, amfiteatrul A1 al Universităţii de Vest din Timişoara; 9 mai, ora 18.00, la librăria „Cartea de Nisip”) şi Bucureşti (14 mai, ora 17.00, Sala „Mircea Vulcănescu” a Bibliotecii Naţionale a României; 18 mai, ora 11.00, Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti), se arată pe site-ul editurii Polirom.
Cea de-a doua ediţie, revăzută şi adăugită, a volumului „Plicuri şi portrete” a apărut de curând la editura Polirom.
Actuala ediţie a volumului „Plicuri şi portrete” amplifică sumarul captivantelor portrete şi epistole, cititorul întâlnindu-i acum, pe lângă Emil Cioran, Nichita Stănescu, Lucian Raicu, Antonio Tabucchi, Saul Bellow, Florin Mugur, Gabriela Adameşteanu, Robert Musil, Eugen Ionescu, Imre Kertész, Claudio Magris, şi pe Philip Roth, Octavio Paz, Matei Călinescu, Paul Cornea, Paul Bailey şi chiar Ana Pauker. Alături de ei stau numeroase alte figuri emblematice ale culturii şi istoriei contemporane, din ţară şi din străinătate. Relatările memorialistice şi cu valoare de document alcătuiesc un volum de autentică literatură, incitant şi original.
„Plecarea din România a dus, fireşte, la teribile deposedări. Faptul că le prevăzusem nu a diminuat, în timp, efectul traumatic. Printre altele, am părăsit nu doar bibliotecile şi librăriile bucureştene, ci şi cărţile adunate, cu sârg şi drag, în propria bibliotecă. Am lăsat în urmă şi amintiri, şi sute de plicuri cu epistole şi cu ciorne de proiecte literare, şi părinţi, şi prieteni…„, spune Norman Manea.
Norman Manea, născut în 1936, este unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College, New York.
Sursa: http://www.mediafax.ro/cultura-media/scriitorul-norman-manea-se-intalneste-cu-cititorii-din-romania-in-perioada-30-aprilie-18-mai-12509572