Scriitorul francez Pierre Michon a primit premiul literar Franz Kafka

by Cristian Dobre

Scriitorul francez Pierre Michon, autorul romanelor „Vies Minuscules” şi „Les Onzes”, a primit marţi la Praga premiul literar Franz Kafka, acordat în fiecare an unui autor pentru ansamblul operei sale, informează AFP.

„Sunt în acelaşi timp fericit şi speriat să primesc acest premiu (…). Poeţii şi scriitorii pe care i-aţi ales înaintea mea mi se par cei mai demni de admiraţie”, a declarat Pierre Michon la primirea premiului, constând într-o statuetă de bronz cu efigia lui Franz Kafka, alături de suma de 10.000 de dolari.

Premiul, acordat de Societatea Franz Kafka în cooperare cu municipalitatea din Praga, este decernat din 2001 de către un juriu internaţional, printre laureaţi figurând nume mari ale literaturii ca Philip Roth, Vaclav Havel, Peter Handke, Margaret Atwood sau Haruki Murakami.

Michon este al doilea scriitor francez distins de acest premiu, după Yves Bonnefoy, în 2007.

Născut 1945, Pierre Michon a publicat la 38 de ani prima sa carte, „Vies Minuscules”, pentru care i-a fost decernat premiul France Culture în 1984.

În 1997, scriitorul a fost distins cu premiul Louis-Guilloux pentru „La Grande Beune”, iar în 2002, cu premiul Decembre pentru „Abbes” şi „Corps du roi”.

În 2009, Michon a primit Marele Premiu pentru Roman al Academiei franceze pentru „Les Onze”, iar în 2015, premiul Marguerite Yourcenar pentru ansamblul operei sale.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments