Școlile private intră, de astăzi, în vacanță, la fel ca și cele de stat. Guvernul s-a reunit în ședință, luni dimineața, pentru a remedia neînțelegerea referitoare la vacanța instituțiilor școlare private, după ce un articol care prevedea suspendarea cursurilor şi era în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nu a mai fost preluat și în Hotărârea de Guvern, scrie antena3.ro. Din această cauză, școlile și grădinițele private au fost lăsate deschise.
Astfel, Guvernul a remediat situația, astfel încât școlile și grădinițele private vor intra, începând de astăzi, în vacanță.
Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a spus că a fost vorba despre o „scăpare”, o „greșeală” care va fi remediată, dar articolul din decizia CNSU e „foarte clar”, astfel că de marți, și școlile private vor putea intra în vacanță, potrivit digi24.ro.
„Am fost anunțați că mâine (luni – n.r.) la ora 11:00 are loc o întâlnire în format hibrid și va fi remediată această greșeală care s-a făcut, astfel încât și școlile private să se bucure de același tratament cu celelalte școli.
Imediat cum se termină ședința, care va fi o ședință scurtă, doar pentru remedierea acestei greșeli, se va trimite la Monitorul Oficial”, a declarat, duminică, Dan Vîlceanu.
Sorin Cîmpeanu: ”Se suspendă prezența fizică înseamnă că școlile private pot organiza sau vacanță sau cursuri online”
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ private, inclusiv în cele 21 de şcoli care funcţionează după programa altor state, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern cu restricţiile de luni.
În acest mod s-a creat confuzie, neștiindu-se dacă acestea pot sau nu funcționa.
„Conform art. 8.1 din decizia CNSU, se suspendă prezența fizică din școlile și grădinițele private. Se suspendă prezența fizică înseamnă că școlile private pot organiza sau vacanță sau cursuri online.
Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educației a avut datoria și a reglementat vacanța în unitățile de stat”, a declarat duminică Sorin Cîmpeanu.