Schimbări majore în pieţe. Românii vor putea plăti cu cardul la tarabă

by Andreea Radu

Urmează schimbări majore în pieţele din ţara noastră, pentru ca românii să cumpere mai uşor ceea ce vor şi să afle informaţii despre provenienţa produselor. Potrivit ultimelor propuneri, se ia în calcul extinderea sistemului de plată cu cardul la tarabe, scrie antena3.ro.
Un alt lucru extrem de important face referire la identificarea producătorului. În viitorul apropiat, un cod QR ataşat tarabei va putea fi scanat cu telefonul, iar clientul va obţine date despre provenienţa produsului. Şi noutăţi vor fi şi în ceea ce priveşte comercianţii.
Prima schimbare care se pregăteşte în pieţe este plata cu cardul. Proiectul a început deja, cu succes, la unele tarabe din ţară.
„Prin această modalitate, vrem să readucem generaţiile tinere în piaţă, să redescopere gustul produsului românesc”, spune Teodor Birţ, preşedinte la Administraţia pieţelor. A doua schimbare care se pregăteşte este codul QR afişat la fiecare tarabă. Cu o simplă scanare, clienţii ar trebui să afle informaţii despre cine produce şi cine vinde produsul.
Pentru început, proiectul este testat la Alexandria.
„Suntem prima piaţă care a implementat codul QR pentru identificarea producătorilor agricoli, astfel încât fiecare client poate să vină în piaţă, să scaneze codul QR şi să afle de unde provine produsul pe care urmează să îl achiziţioneze. Am observat persoane tinere care scanează codurile QR, lucru care nu se întâmpla înainte”, a explicat Octavian Teodorescu, director de servicii publice în Alexandria.
„Este vorba despre un cod pe care îl poate tasta oricine cu ajutorul unui telefon, iar cu ajutorul acestuia putem să avem în prima fază datele de identificare ale celui care este la masă, putem să vedem dacă este producător. Ştiţi foarte bine că una dintre temerile celor care vin în piaţă este să nu fie păcăliţi”, adaugă Teodor Birţ, preşedinte la Administraţia pieţelor.
Oficialii spun că ataşarea codului QR va deveni o obligativitate pentru pieţarii din România. Obiectivul va fi atins treptat.

Facebook Comments