Ca în fiecare an, în data de 6 august, ne părtășim de marea sărbătoare a Schimbării la Față a Domnului.
Evanghelia ne vorbește despre episodul Schimbării la față (Mat. 17, 1-9 ; Marc. 9,2-10 ; Luc. 9, 28-36): Iisus se arată în slava Sa înainte de jertfa de pe Cruce și Dumnezeu Tatăl îl proclamă Fiul Său predilect, Cel iubit, și îi invită pe ucenici să-L asculte. Glasul Tatălui, în prezența profeților Moise și Ilie, arată că toate profețiile se împlinesc în Hristos. Prezența lui Dumnezeu-Tatăl este redată în icoanele vechi ale praznicului prin Mâna dumnezeiască, în semnul binecuvântării. Sfântul Ioan Damaschinul învață că „Hristos S-a schimbat la Față nu asumând ceea ce nu era, ci arătându-le apostolilor Săi ceea ce era, deschizându-le ochii și, din orbi cum erau, făcându-i văzători”.
Iisus merge pe un munte înalt și ia cu Sine trei apostoli – Petru, Iacob și Ioan -, cei care îi vor fi aproape în mod deosebit în agonia sfâșietoare, pe un alt munte, cel al Măslinilor. Cu puțin timp înainte, Domnul prevestise Patima Sa, iar apostolul Petru nu a reușit să înțeleagă de ce Domnul, Fiul lui Dumnezeu, vorbise despre suferință, respingere, moarte, cruce, ba chiar s-a opus cu tărie acestei perspective. Acum, Iisus ia cu sine pe cei trei ucenici pentru a-i ajuta să înțeleagă că drumul pentru a ajunge la slavă, drumul de iubire luminoasă care învinge întunericul, trece prin dăruirea totală de sine, trece prin jertfa Crucii. Și Domnul mereu din nou trebuie să ne ia cu El, cel puțin pentru a începe să înțelegem că dăruirea este drumul necesar.
Schimbarea la față este un moment anticipat de lumină care ne ajută și pe noi să privim spre pătimirea lui Iisus cu ochii credinței. Aceasta, da, e un mister al suferinței, dar este și „mântuitoare pătimire” pentru că este – în nucleu – o taină a iubirii extraordinare a lui Dumnezeu, este exodul definitiv care ne deschide poarta spre libertatea și noutatea Învierii, a mântuirii de rău. Avem nevoie de lumina Învierii în parcursul nostru cotidian, deseori marcat și de întunericul răului!
Asemenea celor trei apostoli din Evanghelie, și noi avem nevoie să urcăm muntele schimbării la față pentru a primi lumina lui Dumnezeu, pentru ca Chipul Său să ilumineze chipul nostru. Și chiar în rugăciunea personală și comunitară noi îl întâlnim pe Domnul nu ca o idee, sau ca o propunere morală, dar ca o persoană care vrea să intre în comuniune cu noi, care vrea să fie prieten și vrea să reînnoiască viața noastră pentru a o face asemenea cu a Lui.
Iar această întâlnire nu este numai un fapt personal, ci și unul comunitar, întrucât fiecare biserică ne amintește că Evanghelia trebuie să fie transmisă, vestită tuturor. Să nu așteptăm ca alții să vină pentru a aduce mesaje diferite, care nu conduc spre viața adevărată, devenind noi înșine lumini taborice ai lui Hristos pentru ceilalți creștini acolo unde trăiesc, lucrează, studiază sau numai își petrec timpul liber. Cunoaștem faptele importante de lumină și speranță care se săvârșesc, mai ales prin intermediul voluntariatului persoanelor generoase și cu implicarea familiilor, care favorizează adunarea copiilor prin activități educative, fără a neglija însă formarea culturală, prin artă și muzică, și, mai ales, pedagogia comuniunii cu Dumnezeu, cunoașterea valorilor creștine și participarea tot mai conștientă la celebrarea euharistică duminicală.
Ne bucurăm că sensul apartenenței la comunitatea parohială este din ce în ce mai matur și s-a consolidat în cursul anilor. Credința trebuie să fie trăită împreună și parohia este locul în care se învață să se trăiască propria credință în acel „noi” al Bisericii. În lumina acestei sărbători a luminii să crească și responsabilitatea pastorală, într-o perspectivă de autentică comuniune între toate realitățile prezente, care sunt chemate să meargă împreună, să trăiască complementaritatea în diversitate, să mărturisească acel „noi” al Bisericii, al familiei lui Dumnezeu. Este cunoscut angajamentul pe care multe familii îl depun în pregătirea copiilor și a tinerilor pentru a se apropia de Tainele vieții creștine. Postul Maicii Domnului este un sfânt prilej pentru fiecare parohie pentru a face să crească și să se întărească experiența catehezei asupra marilor adevăruri ale credinței creștine, astfel încât să permită întregului popor să cunoască și să aprofundeze Crezul Bisericii, și să depășească acel „analfabetism religios” care este una dintre cele mai mari probleme ale zilelor noastre.
Unele comunități parohiale sunt constituite din familii tinere, și mulți sunt – slavă Domnului – copiii și adolescenții care o populează. În special, familiile sunt mediul de viață în care se fac primii pași ai credinței, chemate de a fi comunitatea în care se învață să fie cunoscut și iubit din ce în ce mai mult Domnul, comunitatea în care fiecare se îmbogățește pe rând pentru a trăi o credință cu adevărat matură.
În final, să amintim importanța și centralitatea Euharistiei în viața personală și comunitară. Sfânta Liturghie să fie în centrul Duminicii noastre, care trebuie redescoperită și trăită ca zi a lui Dumnezeu și a comunității, zi în care îl lăudăm și celebrăm pe Cel care a murit și a înviat pentru mântuirea noastră, zi în care să trăim împreună bucuria unei comunități deschise și gata să primească orice persoană singură sau în dificultate. Reuniți în jurul Euharistiei, de fapt, ne dăm seama mai ușor că misiunea de astăzi a comunității creștine este cea de a duce mesajul iubirii lui Dumnezeu tuturor oamenilor.
Arhim. Teofan Mada
