În fiecare an, la data de 6 august, ne părtășim de bucuria marii sărbători a Schimbării la Față a Mântuitorului.
Împreună fiind cu Petru, Iacov și Ioan, a urcat pe Muntele Taborului pentru a Se ruga și pentru a le întări credința prin vederea slavei Sale, astfel încât să fie pregătiți spiritual atunci când aveau să fie martorii Patimilor Sale. Practic, în acel moment, Mântuitorul a deschis ochii Apostolilor Săi, iar aceștia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt au văzut Lumina cea dumnezeiască. Alături de Mântuitorul transfigurat aveau să se arate Moise și Ilie, fapt ce îi copleșeste profund pe aceștia, iar Petru cuprins fiind de o dorință pur omenească propune Acestuia să facă acolo trei corturi (unul pentru El și câte unul pentru Ilie și Moise), însă în acel moment Mântuitorul le arată un „un cort” mult mai bun, sub forma unui nor luminos care i-a cuprins pe ei și din mijlocul căruia se facu auzit glasul Tatălui care a dat mărturie pentru Fiul Său zicând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care am bine plăcut; ascultați de El”.
Părintele Alexander Schmemann spune că momentul Schimbării la Față este momentul supremei fericiri, momentul împlinirii tuturor dorințelor umane, pentru că nimic în această lume nu ne poate mulțumi în afară de Dumnezeu, de slava Lui, adevărul Lui, Împărăția Lui, fapt subliniat prin cuvintele unuia dintre Apostoli care a spus în acel moment desăvârșit „Doamne, bine este pentru noi să fim aici!”. Având în față sărbătoarea Schimbării la Față chiar astăzi, poate că ar fi potrivit a o socoti ca fiind un timp al întrebărilor. Un timp în care să ne întrebăm câți dintre noi putem spune cu inima plină de bucurie în fața Lui Dumnezeu că ne este bine aici? Câți dintre noi reușim să fim atât de mulțumiți cu puținul vieții încât să avem sufletul plin de bucurie pentru prezentul personal, indiferent de încercările carora trebuie să le facem față? Câți avem Taborul ca dorință a finalului de drum?
Timpul schimbării personale. Schimbarea neliniștii în liniște, a tristeții în bucurie, a păcatului în cale launtrică de îndreptare, a lacrimilor neputinței în lacrimi pline de nădejde, a dorinței de a avea cât mai multe în vederea lor ca pe nimicuri in fața Veșniciei. Schimbarea duhovnicească personală care să ne pună într-o altă lumină reacția față de mâna întinsă cu disperare după o bucată de pâine, față de ochii înlăcrimați ai bătrânilor nimănui, față de animalele și, bineînțeles, față de natură.
„Schimbatu-Te-ai la față, în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească și nouă, păcătoșilor, lumina ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ție!” (Troparul Schimbării la Față)
