SCHIMB DE STAFETA A PERFORMANTEI IN GIMNASTICA RITMICA

by Sorin Haut

Ştefania Chiriac şi Sonia Ichim, două nume mari ale gimnasticii ritmice arădene. Prima este multiplă medaliată a României şi fostă componentă a lotului naţional, între timp ajunsă director tehnic al Federaţiei, după retragerea din activitate. Ştefania este fiica antrenoarei de la CSM Arad, Daniela Chiriac, iar ani la rând s-a aflat în prima linie a gimnasticii ritmice româneşti, alături de remarcabilele Alexandra Piscupescu şi Adriana Teocan, vedete care şi-au anunţat şi ele retragerea după ediţia din acest an a Campionatelor Naţionale. Sonia Ichim reprezintă în schimb prezentul şi mai ales viitorul acestui frumos sport al graţiei şi eleganţei.

Două mari campioane

Gimnasta CSM-ului a cucerit la Campionatele Naţionale de la Chiajna şapte medalii la categoria junioare II, aur cu echipa şi la panglică, argint la individual compus, coardă, cerc şi măciuci şi bronz la minge. Un nume cu greutate în gimnastica ritmică din România, despre care cu siguranţă vom auzi multe superlative în anii următori. Sonia este decisă să îi calce pe urme Ştefaniei, cele două reîntâlnindu-se pe covorul Naţionalelor, una în calitate de oficial, cealaltă de gimnastă. Mai pe scurt un schimb de ştafetă a performanţei.

Facebook Comments