Dansator și coregraf, Mihai Petre (36 de ani) a devenit celebru datorită prezenței sale în juriile unor emisiuni de talente, precum „Dansez pentru tine” (PRO TV) și, mai nou „Ham Talent” (Antena 1). Puțină lume își mai amintește însă că a fost și actor, pentru o scurtă perioadă de timp…
În cartea sa „Două vieţi – Amintiri despre televiziune”, scenaristul Eugen Patriche (71 de ani) a povestit cum a ajuns Mihai Petre actor, peste noapte. După ce s-a consacrat ca juratul exigent și neprietenos, în cadrul emisiunii „Dansez pentru tine”, care a debutat în primăvara lui 2006 la PRO TV, lui Mihai Petre i s-a oferit ocazia de a-și interpreta propriul rol în serialul „Cu un pas înainte”, difuzat la același post tv în 2007. Apoi, în 2008, i s-a oferit un rol secundar, cel al lui Sergiu Neagu, în serialul „Îngeraşii”, iar în 2009 a primit primul rol de protagonist – Radu Vulturesco, în telenovela de epocă „Aniela”, ambele producții fiind difuzate de postul tv ACASĂ. Ultimul rol a fost cel din telenovela „Iubire și onoare” (2010-2011). Chiar dacă i s-au oferit aceste șanse, dansatorul nu a rămas fidel actoriei, ci a revenit la meseria de bază.
„Mihai devenise celebru la «Dansez pentru tine» și era pe val. Nu știu ce intenții avea, dar părea că a venit la casting la întâmplare. Nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși… Acasă, soția mea, Lucia, mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și… așa a debutat Mihai ca actor. Dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe. Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra căreia prefer să spun doar că a făcut parte din eșecul numit «Aniela»”, a povestit scenaristul în cartea sa „Două vieţi – Amintiri despre televiziune”.
Sursa: click.ro