Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un scandal, într-un local din localitate. Din cercetări, s-a stabilit că, în dimineața zilei de 28 august a.c., un bărbat de 47 de ani, din Săvârșin, aflat în stare de ebrietate, ar fi provocat scandal pe terasa unui local din localitate și ar fi distrus mai multe bunuri: lămpi de iluminat, mese, scaune, pahare și scrumiere. Totodată, bărbatul s-ar fi manifestat agresiv față de clienții și angajații localului, amenințându-i cu un obiect contondent.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova cu propunerea luării de măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere.
Scandal pe o terasă din Săvârșin. Un client băut a distrus mese, scaune, pahare și scrumiere
Facebook Comments