SCANDAL INTR-UN LOCAL PUBLIC DE LA BOUL ROSU

by webeditor

Ieri, în jurul orei 1800, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj, în zona Boul Roşu din municipiul Arad.

La faţa locului, jandarmii au procedat la identificarea persoanei care a făcut apelul. Aceasta a reclamat faptul că în incinta unui local public, a avut loc un conflict între doi bărbaţi. După verificări, a rezultat că incidentul s-a datorat unor neînţelegeri legate de ocuparea locurilor în local. Pe timpul conflictului, unul dintre bărbaţi, Ciprian P., în vârstă de 39 de ani, i-a aplicat celuilalt lovituri cu pumnul în zona feţei.

La faţa locului, a fost solicitat şi un echipaj de ambulanţă iar persoana vătămată a fost condusă la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale.

Jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de sesizare în vederea înaintării spre organele de urmărire penală.

Facebook Comments