Scădere cu 8,4% a resurselor de energie primară, în primele patru luni

by Cristian Dobre

Resursele de energie primară au scăzut cu 8,4%, în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, iar cele de energie electrică s-au redus cu 1,5%, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii, principalele resurse de energie primară, în primele patru luni, au totalizat 10,612 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 979.000 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, producţia internă a însumat 6,32 milioane tep, în scădere cu 512.000 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 4,292 milioane tep.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 21,991 miliarde kWh, în scădere cu 325,1 milioane kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019.

De asemenea, producţia din termocentrale a fost de 7,260 miliarde kWh, în scădere cu 1,502 miliarde kWh (-17,1%).

Totodată, producţia din hidrocentrale a fost de 4,566 miliarde kWh, în scădere cu 338,7 milioane kWh (-6,9%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 4,100 miliarde kWh, în creştere cu 130 milioane kWh (+3,3%).

În ceea ce priveşte producţia din centralele electrice eoliene, aceasta a fost, în primele patru luni, de 2,937 miliarde kWh, în creştere cu 188,8 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 548,5 milioane kWh, în creştere cu 31,3 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019.

Pe de altă parte, consumul final de energie electrică, în această perioadă, a fost de 17,885 miliarde kWh, cu 5,4% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2019. Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,7%, iar consumul populaţiei a crescut cu 2,7%.

Potrivit sursei citate, exportul de energie electrică a fost de 1,976 miliarde kWh în creştere cu 795,8 milioane kWh, iar consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2,130 miliarde kWh, în scădere cu 102,9 milioane kWh.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments