Scade ajutorul de deces în 2021. Ce sume pot primi românii de la stat şi cum se obţin banii

by Andreea Radu

Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat vine cu modificări în ceea ce priveşte acordarea ajutorului de deces. Astfel, în 2021 ajutorul de deces scade faţă de anul trecut, scrie antena3.ro. Asta se întâmplă pentru că şi salariul mediu brut scade, de la 5.429 lei, cât este în prezent, la 5.380 de lei cât este prevăzut în proiectul noului buget, aflat în dezbatere publică.

Ajutor deces 2021

Legea bugetului asigurărilor sociale spune că ajutorul de deces este cel puțin egal cu câștigul salarial mediu brut. Cum în proiectul de buget pe 2021, salariul mediu brut scade de la 5.429 lei la 5.380 lei, automat şi ajutorul de deces va scădea.

Prin urmare, dacă bugetul va fi adoptat în forma actuală, în 2021 ajutorul de deces va fi în acest an 5.380 de lei, cu 49 de lei mai mic faţă de 2020. Întregul proiect poate fi consultat pe site-ul Ministerului Finanţelor, la data de 11.02.2021, accesând acest.

Suma de 5.380 de lei este acordată în cazul decesului unei persoane asigurate în sistemul public de pensii sau în cazul decesului unui pensionar. Odată cu această scădere, scade implicit şi ajutorul dat în cazul decesului unui membru de familie al unei persoane asigurate sau al unui pensionar. În acest caz, scăderea este de 25 de lei, de la  2.715 lei în 2020, la 2.690 în 2021.

Ajutor deces 2021

Iată mai jos şi prevederea legală din proiectul de buget pe 2021 privind stabilitrea ajutorului de deces.

„Capitolul III, Dispoziţii finale

Art.15. – Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 este de 5.380 lei.

Art.16. – Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:

a)  asiguratului sau pensionarului, la 5.380 lei.

b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.690 lei.”

Ajutor deces 2021. Cum se obţin banii de la stat

Ajutorul de deces poate fi cerut de o singură persoană – cea care poate dovedi că a suportat cheltuielile de înmormântare. Dovada suportării cheltuielilor se face prin orice mijloc de probă admis de lege (chitanțe, facturi, bonuri fiscale).

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului ajutorul de deces se achită unei singure persoane care poate fi, după caz:
• soţul supravieţuitor;
• copilul;
• părintele;
• tutorele;
• curatorul;
• oricare persoană care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces, dacă nu există altă solicitare din partea persoanelor menţionate mai sus.
În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului ajutorul de deces se achită asiguratului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat.

Ajutorul de deces se acordă, la cerere, din banii statului, în baza certificatului de deces.

Ajutor de deces 2021. Acte necesare

• cerere pentru acordarea ajutorului de deces ( anexa nr. 11);
• certificat de deces (original şi copie);
• act de identitate al solicitantului (original şi copie);
• acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
• dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
• act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
• adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
• adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
• dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, dupa caz.

Întregul document oficial privind regulile acordării ajutorului de deces poate fi consultat la acest LINK.

Facebook Comments