Sătenii din Nadăş, alături de membri ai Partidului Noua Dreapta vor protesta, astăzi, începând cu ora 13.00, în zona Judecătoriei Ineu. Locuitorii satului Nadăş încearcă prin acest nou protest să tragă un semnal de alarmă asupra deciziilor incorecte ale justiţiei şi asupra abuzurilor săvârşite de judecători în acest caz.
După cum se ştie, în 2006, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soţilor Viorica şi Mihai Colţeu prin care se cerea anularea unor hotărâri din 2005 ale Comisiei judeţene şi Comisiei locale Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Instanţa a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.762 hectare de teren şi pădure, împreună cu clădirile sau alte construcţii aflate pe acestea.
Iniţial, atât Comisia locală Tauţ, cât şi Comisia judeţeană Arad au respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată formulată de soţii Colţeu.
Împotriva sentinţei Judecătoriei Ineu au declarat recurs Comisia judeţeană şi Direcţia Silvică Arad, iar acţiunea a fost admisă de Tribunalul Arad, care motiva că reclamanţii Viorica şi Mihai Colţeu, prin Ecaterina Mairovitz (de la care au beneficiat de certificatul de moştenitori), nu au calitatea de persoane îndreptăţite să solicite reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât nu au vocaţie succesorală.
Cu toate acestea, un alt complet de la Tribunalul Arad a admis, ulterior, o contestaţie în anulare formulată de soţii Colţeu, devenind valabilă şi irevocabilă sentinţa nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu. Astfel, în 2009, soţii Colţeu au reuşit să intabuleze suprafaţa dobândită în Cartea Funciară, adică aproape tot extravilanul satului Nadăş, cu 1.200 de locuitori.