LIderul WTA, Simona Halep, finalista de anul trecut, germanca Angelique Kerber şi daneza Caroline Wozniacki, deţinătoarea titlului, se află în fruntea listei participantelor la primul turneu de Grand Slam al anului 2019, Australian Open, care va avea loc la Melbourne, în perioada 14-27 ianuarie.
România va avea în probele de simplu şase reprezentante la feminin, Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu, şi pe arădeanul Marius Copil, locul 60 ATP, la masculin. Halep ar urma să fie desemnată principala favorită pentru al cincilea Grand Slam consecutiv.
Campionul en-titre, elveţianul Roger Federer, ţinteşte un al şaptelea titlu la Melbourne, un record la masculin. Sârbul Novak Djokovic, liderul mondial, se află în fruntea listei.
Ediţia 2019 a turneului de la Melbourne aduce câteva noutăţi: premiile au crescut până la 60,5 milioane de dolari australieni, pauza dintre servicii va fi de 25 de secunde, va exista un sistem electronic de reluări pe toate cele 16 terenuri, tabloul de calificări la feminin s-a mărit de la 96 la 128 jucătoare, iar meciurile din faza preliminară vor debuta pe 8 ianuarie.
AGERPRES