În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat şase cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare. Aceştia provin din Afganistan şi Sri Lanka.
În data de 14.10.2020, în jurul orei 13.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 48 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor, înmatriculat în România, şi semiremorcă, înmatriculată în Olanda. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, carcase pentru pompe, pe ruta România – Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, doi cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac pentru cercetări, unde, în urma verificărilor poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt doi bărbaţi din Sri Lanka, în vârstă de 32 şi 42 ani.
Câteva ore mai târziu, la acelaşi punct de frontieră, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean român, în vârstă de 54 ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor, înmatriculat în România şi semiremorca, înmatriculată în Olanda. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, clăpari pentru schi, pe ruta România – Italia.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, patru persoane.
Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbaţii în cauză sunt cetățeni din Afganistan şi au vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani.
În ambele cazuri, cetăţenii străini depistaţi ascunşi au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge ilegal în ţări din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat față de cetăţenii străini depistaţi ascunşi în mijloacele de transport, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.