Sarcofag de peste 2.000 de ani, în care poate fi Alexandru cel Mare, descoperit în Egipt

by Andreea Radu

Arheologii care au găsit sicriul misterios de granit negru într-un oraş egiptean, unde se crede că a fost îngropat Alexandru cel Mare, l-au deschis la două săptămâni după ce a fost dezgropat, conform descopera.ro.

O mumie a fost scoasă din sarcofagul lung de trei metri care datează din perioada ptolemeică între 305 şi 30 î.e.n., potrivit Express.co.uk.

Rămăşiţele umane sunt încă intacte, cu puţină degradare a oaselor. Cadavrul încă neidentificat a fost găsit în aceeaşi poziţie în care a fost îngropat. Este cel mai mare sarcofag care a fost găsit în oraş şi a fost descoperit de cercetătorii care lucrează la Consiliul Suprem al Antichităţilor, care au acum misiunea de a afla identitatea defunctului.

A fost întâlnit la aproape cinci metri adâncime, fiind îngropat alături de un cap sculptat în alabastru.

Descoperirea a fost realizată întâmplător, în urma curăţării sitului pentru ridicarea unei noi clădiri. Alexandru cel Mare a murit în anul 323 î.e.n., iar locul de înmormântare a fost un mister după ce corpul său a fost furat. Unele surse indică faptul că acesta a fost reînmormântat în Alexandria, oraş în care se află şi situl unde a fost făcută descoperirea. Timpul, spaţiul şi grandoarea sarcofagului se potrivesc cu persoana lui Alexandru cel Mare, astfel că este foarte posibil ca cercetătorii să examineze în momentul de faţă vestigiile marelui conducător antic.

Facebook Comments