Miroslav Popov a condus FCC UAV spre titlul de vicecampioană națională la baschet feminin, rezultat care îi asigură continuitatea pe banca tehnică a echipei din Arad. Experimentatul tehnician sârb în vârstă de 66 de ani și-a prelungit înțelegerea pentru cel puțin încă un sezon cu clubul de pe Mureș. Popov le-a mai pregătit, la nivel de club, pe Hemofarm Vršac (Serbia), Lions Vršac (Serbia), Mercede Basket Alghero (Italia), Leotar Trebinje (Bosnia&Herțegovina), CSU Alba Iulia și Phoenix Constanța (România) și Tianjin Ronggang (China). A fost selecționerul echipei naționale de baschet feminin a României în perioada 2015-2017, dar și al Serbiei, între 1999 si 2005.
Se lucrează deja la conturarea lotului pentru sezonul viitor
Cu aceasta din urmă reușit o clasare pe locul 5 la Eurobasket 2001, un loc 8 la Eurobasket 2003, dar și un loc 10 la Mondialul din 2002. Popov este și selecționer al naționalei U18, cea care pregătește la Arad în aceste zile, perioada 27 aprilie – 3 mai, Europenele din vara acestui an. Din lotul convocat fac parte și arădencele lansate în baschet de Valbon, Nicole Sara Fritea și Dariana Păușan. Revenind la FCC UAV, conducerea clubului lucrează deja la lotul de jucătoare, în primă fază dorindu-se semnarea noilor contracte cu baschetbaliste autohtone.