Sărbătoare în Sânpetru German: 300 de ani de la atestarea șvabilor şi 250 de ani de la sfinţirea Bisericii Romano-Catolice

by Adrian Pavel

Sânpetru German sărbătoreşte, la finalul lunii, 300 de ani de la atestarea șvabilor, precum şi 250 de ani de la sfinţirea Bisericii Romano-Catolice din localitate, dar şi Hramul Bisericii Ortodoxe, Sfinții Petru și Pavel.

Primăria Secusigiu, Forumul Democrat al Germanilor din Arad (FDGA), Cercul Cultural Banat-JA România şi întreaga comunitate din Sânpetru German marchează această triplă sărbătoare printr-o serie de evenimente, ce vor avea loc în 29 iunie.

Sărbătoarea va debuta la ora 10, cu o slujbă festivă, după care vor avea loc discursurile jubiliare și la ora 12 un prânz festiv. La ora 15, va avea loc o paradă prin Sânpetru German, iar la ora 16 un program cultural, în parcul din centrul localității. Ziua se va încheia la ora 20, cu un bal festiv cu muzică și dans.

„În fiecare an, de Sfinții Petru și Pavel, avem zilele satului Sânpetru German, fiind și hramul Bisericii Ortodoxe din localitate. În acest an, vom avea o sărbătoare specială, deosebită față de anii precedenți, pentru că se împlinesc 300 de ani de la atestarea șvabilor pe aceste meleaguri și 250 de ani de la sfințirea Bisericii Romano-Catolice din localitate. Așa că, împreună cu cei de la Forumul German Arad și de la Banat Ja, organizăm un eveniment deosebit, la care vor participa sute de invitați din Germania, fii ai satului care au plecat din Sânpetru German sau urmașii lor. Va fi un moment deosebit pentru comunitatea noastră, când vom avea ocazia să onorăm istoria locurilor și etnicii germani care au construit practic această localitate. Vom avea slujbe la cele două biserici, după care, români și germani, ortodocși și romano-catolici, vor participa la o paradă pe străzile satului. Evenimentul va continua în parcul din centru, lângă piață, unde vor fi spectacole cu muzică, dansuri, cu formații ale etnicilor germani, cu formații din Ungaria. Cu siguranță va fi un spectacol deosebit, care se va ridica la înălțimea momentului“, spune primarul Gheorghe Grad.

 

Scurt istoric

Localitatea Sânpetru German își are originile în secolul 18 (1724) când, pe vremea reginei Maria Terezia, mai multe zeci de familii de imigranți de origine germană, împreună cu preotul catolic Cezar Lacour Lorraine din regiunea Pădurii Negre, au fost aduse aici pentru a popula regiunea aflată sub dominație habsburgică. De-a lungul timpului, localitatea a fost populată și cu maghiari, în special în secolul 19. Conform unei hărți din 1891, Sânpetru German aparținea comitatului Timiș din Regatul Ungar.

Conform unui recensământ din 1910, în Sânpetru German erau 80% germani, 18% maghiari, comunitatea română numărând doar câteva familii. Localitatea a avut o dezvoltare vertiginoasă, ajungând să aibă în 1925-28, trei bănci populare cu proprietari locali. După 1946, odată cu instaurarea regimului comunist, se începe o masivă repopulare, aducându-se cetățeni de naționalitate română de pe cuprinsul întregii Românii.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate