Denia celor 12 Evanghelii, săvârșită în Joia Mare, este una dintre cele mai frumoase slujbe, care evidențiază momentele dramatice legate de patimile și jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor și scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.
După citirea primelor cinci pericope evanghelice ale deniei din această seară, are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar și așezarea ei în mijlocul bisericii, spre închinare, în cuvintele preotului: „Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape”.
Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezintă cerul, și așezarea ei în naosul bisericii, care simbolizează lumea, reprezintă ieșirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiască și venirea Sa, în istorie, în lume.
Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferințelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea și moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se răstignește pe Sine, fără de păcat fiind, pentru ca noi să fim izbăviți din robia păcatului.
Denia din Joia Patimilor, cu o semnificație aparte și o structură specială, recapitulează și actualizează în conștiința credincioșilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină și continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana și Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea și moartea, încheind cu punerea Sa în mormânt.
Sursa: agerpres.ro