UTA a oficializat deja 12 plecări și lista ar putea fi și mai stufoasă! În aceste condiții, lucrurile trebuie să se miște repede și în această săptămână să apară și primele noutăți, mai ales că pe 18 iunie e deja reunirea Bătrânei Doamne. Nu avem încă certitudini, dar pe surse, au apărut câteva din țintele lui Mircea Rednic. Doi dintre fundași ar putea fi fotbaliști cu care tehnicianul UTA-ei a lucrat la Dinamo, Cătălin Carp și Damien Dussaut. Carp, 29 de ani, care poate evolua atât în centrul apărării cât și pe postul de mijlocaș defensiv a jucat în România la CFR Cluj, FCSB și Viitorul și ultima oară la Dinamo, unde a lucrat o scurtă perioadă chiar sub comanda lui Mircea Rednic. În ultimul sezon a evoluat pentru rușii de la UFA, unde a adunat 23 de meciuri. Născut la Chișinău, Carp reprezintă Republica Moldova la nivel internațional, având 36 de selecții. Născut la Creteil, în Franța, Dussaut (28 de ani) joacă în banda dreaptă a apărării și a fost adus în România chiar de Rednic în 2019, pe când acesta era antrenorul „câinilor roșii”.
Carp, Pașcanu și Dussaut ar putea întări defensiva roș-albă
Mai apoi, fotbalistul care evoluează pentru naționala din Martinica s-a transferat la Viitorul Constanța (actuala Farul), unde a fost un fotbalist important timp de trei sezoane. Vara trecută a semnat cu Rapid, dar nu a reușit să confirme în Giulești, iar acum devine liber de contract. Pe lista lui Rednic se află și doi foști internaționali de tineret ai României, care au participat la Campionatul European U21 din 2019, la care „tricolorii” au ajuns până în semifinale. Este vorba de fundașul central Alexandru Pașcanu și mijlocașul Vlad Dragomir. Pașcanu (24 de ani) a petrecut 12 ani în academia fostei campioane a Angliei, Leicester City și în 2019 a semnat cu CFR Cluj. Nu s-a impus sub comanda lui Dan Petrescu, fiind împrumutat mai întâi la Voluntari și apoi în divizia secundă spaniolă, la Ponferradina, care l-a transferat definitiv anul trecut.
Vlad Dragomir este și el una din țintele estivale ale UTA-ei
Fundașul a jucat în 36 de partide sezonul trecut, dar echipa sa a încheiat pe locul 19 și a retrogradat. Dragomir (24 de ani), crescut de LPS Banatul, a debutat la nivel de seniori la doar 15 ani în tricoul lui ACS Poli. În 2015 s-a transferat la Arsenal, unde a evoluat timp de trei ani pentru formațiile de tineret. Între 2018 și 2021 a jucat în Serie B și C, la Perugia și Virtus Entella, iar în ultimii doi ani a fost la Pafos, în prima ligă din Cipru. Un al treilea semifinalist de Euro U21, în 2019 (alături de Pașcanu și Dragomir), care are șanse să joace pentru UTA sezonul viitor este arădeanul Adi Petre. Atacantul este liber de contract din februarie, când a fost dat afară de grecii de la Levadiakos, și se antrenează de câteva săptămâni cu UTA.