Şoimii Lipova începe poate cea mai importantă săptămână a debutului stagional, cu două meciuri extrem de tari. Mai întâi, “şoimii” sunt chemaţi să confirme mâine parcursul frumos din Cupa României, unde au avansat până în turul 4, după ce pe drum au reuşit să elimine două conjudeţene, Crişul Chişineu Criş, cu 2-0 şi Gloria Cermei, la “masa verde”, “sămădăii” plătind scump pentru cazurile de Covid-19 din lot şi ancheta epidemiologică nefinalizată la timp. Lipova şi „Ripi” s-au mai întâlnit în vară, în amicale, împărţindu-şi victoriile, dar acum miza va fi mult mai mare. Totuşi, ambii antrenori au anunţat că vor menaja jucători, mai ales că pe lipovani îi aşteaptă sâmbătă şi derby-ul de campionat de la Chişineu Criş, poate mai important decât disputa de marţi, ora 14:30, din Sânicolau Mic. Antrenorul Flavius Sabău nu se va putea baza, la duelul cu timişorenii, pe doi jucători: “Simon a rămas singurul rămas pozitiv la Covid-19, Grigore şi-a revenit şi este apt. Gherasim este suspendat după eliminarea din meciul trecut, cu Ghiroda. Un meci foarte greu, cu o echipă de Liga a II-a, bine organizată şi cu un lot bun. Sperăm să facem faţă acestei provocări, pentru că ne aşteaptă o săptămână dificilă. Trebuie să gestionăm bine ambele meciuri, vor fi şi schimbări la nivel de echipă în acest meci de Cupă, pentru că şi partida cu Crişul e foarte importantă”, ne-a declarat antrenorul Lipovei, Flavius Sabău.
Sabău: „Sperăm să facem faţă acestei provocări”
Cert este că disputa de mâine după amiază se anunţă extrem de interesantă, liderul seriei a opta din Liga 3 având şansa de a furniza surpriza şi de se califica în 16-mile Cupei, în faţa unei Ripensii ezitante în acest debut de sezon. Timişorenii ocupă abia locul 18 în campionatul ligii secunde, cu două victorii şi cinci înfrângeri în şapte etape. Deşi porneşte favorită la Arad, trupa lui Cosmin Petruescu are o misiune grea, mai ales că va menaja şi ea câţiva jucători, iar fundaşul Lalic este suspendat. “Cu siguranță ne va aștepta o partidă dificilă. Și noi, și Lipova, ne dorim să mergem mai departe. Avem nevoie și pentru moralul nostru de o victorie, pe care sper să o obținem marți. Suntem, totuși, o echipă de liga a doua și trebuie să ne respectăm blazonul. Trebuie să ne respectăm ca imagine și ca și club. Cu siguranță, vom aborda partida la victorie”, a spus Petruescu pentru prosport.ro. Duelul dintre Lipova şi Ripensia se joacă într-o singură manşă, în caz de egalitate după 90 de minute urmând prelungiri şi dacă va fi nevoie, lovituri de departajare.