Finala Ligii Naţionale feminine de baschet şi-a schimbat favorita după primele două meciuri de la Arad, scor general 1-1 (n.n. se joacă după sistemul „cel mai bun din 5 meciuri”). Univ.Goldiş ICIM a pierdut neaşteptat avantajul terenului propriu, dar cea mai grea pierdere este Destiny Williams, plecată să joace în WNBA, pentru Chicago Sky. Cum pivotul de peste Ocean a fost numărul 1 la Arad, fiind de departe cea mai constantă şi valoroasă jucătoare, este greu de crezut că trupa lui Dan Fleşeriu va rata oportunitatea de a-şi trece în cont titlul. Aradul se simte însă excelent la Târgovişte, cucerind titlul în sezonul trecut chiar în „decisivul” din Cetatea Chindiei, dar recent şi Cupa României. Numai că datele problemei sunt acum schimbate, iar marea rivală este decisă să îşi ia revanşa.
Presiunea e în tabăra adversă
Şi chiar are cu ce, echipa din Târgovişte prestând la Arad un joc solid şi bine organizat, care cu puţin noroc îi putea aduce chiar un 2-0 la general. Totuşi, nu trebuie uitat faptul că presiunea este acum în tabăra dâmboviţeană, iar Jose Araujo s-a dovedit un foarte bun tactician, gata să speculeze orice mic detaliu. Finala se mută la Târgovişte, unde marţi şi miercuri sunt programate meciurile 3 şi 4. Încă se discută la nivel de ore şi televizare, dar cel mai probabil meciurile vor începe la ora 18 şi nu vor putea fi văzute pe micul ecran. În cazul în care cele două echipe îşi vor împărţi victoriile, meciul 5, decisiv, va avea loc la Arad, pe 12 mai. În Cetatea Chindiei şi-au anunţat prezenţa şi zeci de suporteri ai ICIM-ului, dornici să le fie alături favoritelor în următoarele două jocuri ale finalei campionatului.