Comisia de Disciplină din cadrul AJF Arad, întrunită astăzi, a dictat sancţiuni record după incidentele de la meciul de Liga a IV-a dintre Şoimii Şimand şi CS Socodor, întrerupt în minutul 88 la scorul de 0-1, după agresarea arbitrului Darius Leah de jucătorii echipei gazdă. Suspendări totale de 52 de etape şi amenzi în valoare totală de 6670 lei au fost dictate în urma acestei partide! Dacă CS Socodor a scăpat doar cu un avertisment şi o penalitate sportivă de 1000 lei, pentru implicarea suporterilor în scandalul cu jucătorii echipei gazdă, Şoimii Şimand s-a ales cu terenul suspendat o etapă, pentru neasigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă, a pierdut meciul cu 3-0, are de plătit amenzi de peste 5000 lei, iar jucătorii care l-au lovit pe arbitrul Leah au fost aspru sancţionaţi.
Astfel, Daniel Ujog va sta pe tuşă nu mai puţin de 24 de etape, portarul Ciprian Matiş 20 de etape, iar Claudiu Ujoc a scăpat doar cu…8 etape de suspendare. Toate hotărârile pot fi contestate la Comisia de Apel din cadrul AJF Arad în termen de două zile de la comunicare.