Galaxy Note 5 va ajunge în sfârșit în Europa, în prima lună din 2016. Prezentat oficial în luna august, Galaxy Note 5 a intrat pe piața din Statele Unite și alte piețe importante, dar nu a ajuns și în Europa. Samsung a anunțat doar că smartphone-ul nu va fi disponibil în Europa în 2015, fără să dea și alte explicații.
Cauza întârzierii doar pe piața europeană este încă un mister, cu atât mai mult cu cât pe restul piețelor Note 5 a fost lansat și promovat intens, împreună cu Galaxy S6 edge+.
Prețul oficial nu este cunoscut dar unele magazine online de la noi l-au adus din ”piața gri”, iar cea mai ieftină versiune, de 32 GB, costă aproximativ 3.300 de lei. Este de așteptat ca odată cu lansarea oficială prețul să scadă, dar nu cu mult.
Galaxy Note 5 și-a păstratul statutul de phablet, cu al său ecran de 5,7 inch, rezoluție QHD (1440 x 2560 pixeli). Dotat cu chipset propriu Samsung, Exynos 7420, smartphone-ul este dotat cu 4 GB memorie RAM și vine în versiuni de 32 respectiv 64 GB de memorie internă și fără slot pentru card.
Camera foto a fost mereu unul din atuurile smartphone-urilor Samsung de top și este valabil și în cazul lui Note 5, nu neapărat datorită rezoluției de 16 MP, ci pentru că este dotat cu un senzor mare.
Galaxy Note 5 vine cu Android 5.1, dar va fi cu siguranță actualizat la Android 6 Marshmallow.
Sursa: profit.ro