Sâmbătă, 4 noiembrie 2023

by Adrian Pavel
2008: Democratul Barack Obama (foto) a fost ales drept cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite, primul de culoare.
  • 1520: După victoria sa asupra regentului suedez Sten Sture cel Tânăr, regele danez Christian al II-lea este încoronat rege al Suediei. Adepților lui Sten Sture li s-a promis o amnistie generală.
  • 1576: În Războiul de optzeci de ani, după ce soldații spanioli timp îndelungat nu au fost plătiți de Regele Philipp al II-lea, încep prădarea orașului belgian Anvers.
  • 1677: Viitoarea Maria a II-a a Angliei s-a căsătorit cu William de Orania. Mai târziu ei vor domni ca William și Mary.
  • 1852: Contele Camillo de Cavour a devenit prim-ministru al Regatului Sardinia-Piemont, în jurul căruia s-a cristalizat ulterior statul italian unit.
  • 1856: În Galați începe prima conferință a puterilor europene, care consultantă problemele de navigație pe Dunăre și care înființează Comisia Statelor alăturate Dunării.
  • 1862: Inventatorul american Richard Gatling brevetează mitraliera.
  • 1869: A apărut primul număr al reputatei reviste științifice Nature.
  • 1873: Americanul John B. Beers a patentat prima coroană dentară din aur.
  • 1873: Americanul Anthony Iske a patentat mașina de tăiat carne în felii.
  • 1879: A fost patentată prima casă de marcat de către James J. Ritty din Dayton, Ohio.
  • 1890: S-a dat în folosință City and South London Railway, prima linie de metrou din lume și prima linie a metroului londonez.
  • 1899: Este publicată cartea lui Sigmund Freud, Interpretarea viselor.
  • 1921: Primul ministru japonez Hara Takashi este asasinat la Tokyo.
  • 1922: Exploratorul englez Howard Carter a descoperit mormântul lui Tutankamon, în Egipt.
  • 1938: George Enescu a terminat „Suita a III-a”, „Săteasca”.
  • 1948: Lui T.S. Eliot i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură.
  • 1956: Invadarea Ungariei de către tancurile sovietice și instalarea guvernului contrarevoluționar condus de János Kádár; revoluția maghiară a fost declanșată la 23 octombrie iar luptele au durat pâna la 14 noiembrie.
  • 1966: Inundații în Veneția și Florența. Aproape un milion de volume din colecția de la Biblioteca Națională, documente de la Arhiva de Stat, tablouri au fost acoperite de apă.
  • 1979: Ambasada americană din Teheran a fost ocupată de militanți iranieni, care au luat ostatice 90 de persoane.
  • 1980: Republicanul Ronald Reagan devine cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite.
  • 1995: Premierul israelian Ițhak Rabin a fost asasinat, la Tel Aviv, în cursul unui miting politic, premergător alegerilor.
  • 2008: Democratul Barack Obama a fost ales drept cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite, primul de culoare.
  • 2015: Premierul Victor Ponta își depune mandatul la presiunea protestelor din centrul Bucureștiului. Tot în aceeași zi și primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone își depune mandatul.

Nașteri

  • 1470: Eduard al V-lea, rege a Angliei pentru 11 săptămâni în anul 1483
  • 1575: Guido Reni, pictor italian (d. 1642)
  • 1590: Gerrit van Honthorst, pictor olandez (d. 1656)
  • 1631: Mary de Orange, fiica regelui Carol I al Angliei și mama regelui William al III-lea al Angliei (d. 1660)
  • 1650: William al III-lea al Angliei (d. 1702)
  • 1872: Barbu Știrbey, om politic român, președinte al Consiliului de Miniștri (d. 1946)
  • 1884: Prințesa Elena a Serbiei (d. 1962)
  • 1890: Klabund (Alfred Henschke), scriitor german (d. 1928)
  • 1900: Lucrețiu Pătrășcanu, jurist, om politic român (ministru al Justiției în perioada 1944-1948) (d. 1954, executat)
  • 1900: Luigi Lucioni, pictor italian (d. 1988)
  • 1901: Spyridon Marinatos, arheolog grec (d. 1974)
  • 1902: Otto Bayer, chimist german (d. 1982)
  • 1903: Ion Vasilescu, compozitor român (d. 1960)
  • 1908: Sir Joseph Rotblat, fizician polonez-evreu-britanic, laureat al Premiului Nobel 1995
  • 1916: Ruth Handler, inventator american. Printre produsele pe care le-a patentat se află celebra păpușa Barbie (d. 2002)
  • 1918: Art Carney, actor american (d. 2003)
  • 1919: Martin Balsam, actor american (d. 1996)
  • 1922: Benno Besson, regizor de teatru și tatăl Katharinei Thalbach, (d. 2006)
  • 1923: Fredy Heineken, magnatul cunoscutei firme de bere olandeză, Heineken (d. 2002)
  • 1930: Doris Roberts, actriță americancă
  • 1931: Bernard Francis Law, arhiepiscop de Boston și cardinal
  • 1932: Thomas Klestil, președinte austriac (d. 2004)
  • 1933: Volker Kühn, regizor german
  • 1933: Charles K. Kao, inginer britanic de origine chineză, laureat Nobel
  • 1943: Marlène Jobert, actriță franceză
  • 1946: Laura Bush, soția președintelui George W. Bush, președintele Statelor Unite ale Americii
  • 1946: Robert Mapplethorpe, fotograf american (d. 1989)
  • 1947: Bettina Wegner, textieră germancă
  • 1948: Amadou Toumani Touré, președintele republicii Mali
  • 1951: Traian Băsescu, politician român, președinte al României
  • 1956: James Honeyman-Scott, muzician britanic (Pretenders) (d. 1982)
  • 1961: Ralph Macchio, actor american
  • 1969: P.Diddy, rapper american
  • 1972: Luis Figo, fotbalist portughez
  • 1978: Renato Usatîi, om politic, milionar și filantrop din Republica Moldova

Decese

  • 1465: Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare (n. c 1405-1407)
  • 1847: Felix Mendelssohn, compozitor evreu-german (n. 1809)
  • 1854: Anton Pann, poet, compozitor de muzică religioasă și profesor de muzică român
  • 1880: Étienne Mulsant, entomolog și ornitolog francez (n. 1797)
  • 1893: Pierre Tirard, politician francez, al 54-lea prim-ministru al Franței (n. 1827)
  • 1924: Gabriel Fauré, compozitor francez (n. 1845)
  • 1956: Maria Filotti, actriță română (n. 1883)
  • 1970: Tudor Mușatescu, dramaturg și romancier român (n. 1903)
  • 1994: Sam Francis, pictor american (n. 1923)
  • 1995: Ițhak Rabin, prim ministru al Israelului, laureat al Premiului Nobel (asasinat) (n. 1922)
  • 1995: Gilles Deleuze, filosof francez (suicid) (n. 1925)

Sărbători

  • Rusia: Ziua Unității Naționale (din 2005)

 

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments