- 800: Încoronarea lui Carol cel Mare de către Papa Leon al III-lea ca împărat al Occidentului.
- 1066: William Cuceritorul a fost încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey, Londra.
- 1130: Contele Roger al II-lea al Siciliei este încoronat ca primul rege al Siciliei.
- 1908: Apare, la Vălenii de Munte, gazeta „Neamul Românesc literar”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
- 1916: Regele Ferdinand a instituit ordinul militar de război „Mihai Viteazul”, cu trei clase.
- 1926: Împăratul Taishō al Japoniei moare. Fiul său, Prințul Hirohito, îi succede ca împăratul Shōwa.
- 1932: Un cutremur cu magnitudinea de 7,6 în provincia Gansu, China omoară ~70.000 oameni.
- 1978: Forțe vietnameze invadează Cambodgia cu scopul de a distruge regimul Khmerilor Roșii care, din 1976 supusese populația unui monstruos „proces de reeducare” în care și–au găsit moartea aproape două milioane de cambodgieni, asasinați sau înfometați.
- 1989: Televiziunea Română transmite în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.
- 1989: În urma unui proces sumar, Tribunalul Militar Extraordinar Român a condamnat la moarte cuplul dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu.În aceeași zi sunt executați în Târgoviște , prin impușcare.
- 1991: Mihail Gorbaciov anunță într–o declarație televizată că demisionează din funcția de președinte al URSS, având în vedere situația creată odată cu formarea CSI (Comunitatea Statelor Independente).
- 1991: Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice hotărăște schimbarea denumirii statului din U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) în Federația Rusă.
- 2000: Ultima eclipsă de Soare a mileniului doi; grad de acoperire 72%; punct de maximum 17:35:00 UT; lățimea maximă a umbrei 122 km; a fost vizibilă din nord-vestul SUA, nord-estul Canadei, sudul Groenlandei.
Nașteri
- 1461: Cristina de Saxonia (d. 1521)
- 1584: Margareta de Austria, regină a Spaniei (d. 1611)
- 1601: Ernest I, Duce de Saxa-Gotha (d. 1675)
- 1642: Isaac Newton, fizician, matematician englez (d. 1727)
- 1700: Leopold al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau (d. 1751)
- 1821: Clara Barton, asistentă medicală americană, fondatoarea Crucii Roșii americane (d. 1912)
- 1873: Vladimir Ghica, nepotul lui Grigore Ghica, domnitorul Moldovei (d.1954)
- 1876: Adolf Otto Reinhold Windaus, chimist german, laureat Nobel (d. 1959)
- 1899: Humphrey Bogart, actor american (d. 1957)
- 1901: Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester (d. 2004)
- 1906: Ernst Ruska, inginer și fizician german, laureat Nobel (d. 1988)
- 1908: Julien Binford, pictor american (d. 1997)
- 1911: Louise Bourgeois, sculptoriță americană de origine franceză (d. 2010)
- 1918: Anwar Sadat, politician egiptean, al 3-lea președinte al Egiptului, laureat Nobel (d. 1981)
- 1923: Victor Ciornei, dirijor român (d. 2010)
- 1927: Matei Alexandru, actor român de teatru și film (d. 2014)
- 1927: Ram Narayan, muzician indian
- 1932: Cristian Popișteanu, istoric român (d. 1999)
- 1936: Prințesa Alexandra, Lady Ogilvy
- 1941: Ioan Alexandru, poet și traducător român (d. 2000)
- 1958: Alexander, Prinț de Schaumburg-Lippe, actualul șef al Casei de Schaumburg-Lippe
- 1963: Constantin Aur, pilot român de raliuri
- 1967: Aledin Amet, politician român de etnie tătară
- 1976: Tuomas Holopainen, clăparul și fondatorul formației metal finlandeze Nightwish
- 1978: Paula Seling, cântăreață română
Decese
- 795: Papa Adrian I
- 1406: Henric al III-lea al Castiliei (n. 1379)
- 1648: Claudia de Medici, arhiducesă de Austria și ducesă de Urbino (n. 1604)
- 1868: Linus Yale, inventatorul unui nou mecanism de încuietoare care îi poartă numele (n. 1821)
- 1905: Fiodor Șvedov, fizician rus (n. 1840)
- 1926: Împăratul Taishō, al 123-lea împărat al Japoniei (n. 1879)
- 1935: Paul Bourget, scriitor francez (n. 1852)
- 1942: Aurel Stodola, inginer, fizician și inventator slovac (n. 1859)
- 1963: Tristan Tzara (Samuel Rosenstock), poet și eseist român de etnie evreiască (n. 1896)
- 1977: Charles Chaplin, actor, regizor și producător britanic (n. 1889)
- 1981: Gheorghe Mihoc, matematician român (n. 1906)
- 1983: Joan Miró, grafician și pictor spaniol (n. 1893)
- 1989: Nicolae Ceaușescu, politician român (n.1918)
- 1989: Elena Ceaușescu, politician român (n.1919)
- 2000: W.V. Quine, filosof și logician american (n. 1908)
Sursa: wikipedia.org
Facebook Comments