Sâmbătă, 2 noiembrie 2024

by Andreea Radu
1976: Jimmy Carter (foto), primul candidat din Sud după foarte mulți ani (din timpul războiului de secesiune), îl învinge în alegeri pe Gerald Ford.
  • 655: În Spania s-a ținut al IX-lea Consiliu din Toledo.
  • 676: Donus devine Papă; este cel de-al 77-lea papă, succesor al Papei Adeodat al II-lea.
  • 998: Sfântul Odilon, abatele de Cluny a celebrat pentru prima oară o comemorare a tuturor răposaților ordinului său. Această zi a devenit mai apoi în Biserica Catolică data la care sunt comemorați toți credincioșii răposați.
  • 1327: În Spania, Alfons al IV-lea numit „cel Bun”, a fost proclamat rege de Aragon la moartea tatălui său Iacob al II-lea.
  • 1439: Statele generale, reunite deja din octombrie, la Orléans, au decis să întrețină o armată permanentă cu care să poată izgoni definitiv pe englezi afară din Franța. Această decizie a declanșat revolta nobililor francezi: Praguerie (1440). Pentru finanțare cheltuielilor de război Statele generale au instituit un nou impozit, « taille », care va fi obligatoriu pentru fiecare familie din regatul francez. Delegația i-a acordat regelui Carol al VII-lea permisiunea de a ridica „taxa” în fiecare an. Acest impozit anual nu va fi abolit decât odată cu Revoluție.
  • 1570: Încendiu care s-a întins din Olanda până în Jütland, în care au fost transformate în cenușă peste 100 000 de locuințe.
  • 1721: Țarul Petru cel Mare este proclamat împărat a toate Rusiile.
  • 1769: Exploratorul spaniol Gaspar de Portolá a descoperit Golful San Francisco în California.
  • 1784: A izbucnit marea Răscoală Țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan.
  • 1785: Prima luntre de salvare, construită de Lionel Lukin, a fost brevetată la Londra.
  • 1789: Adunarea Națională a Revoluției a decretat naționalizarea bunurilor bisericești în Franța.
  • 1814: Anglia: Periodicul londonez, The Times, este primul care folosește tiparnița în editarea sa.
  • 1830: Chopin dirijează în premieră la Varșovia.
  • 1864: Decret privind înființarea Școlii de Belle Arte din București.
  • 1886: Oficiul Imperial de Brevete din Germania i-a acordat lui Carl Benz brevetul de automobile.
  • 1889: Dakota de Nord și Dakota de Sud au devenit statele americane cu numerele 39 și 40, în ordinea formării lor.
  • 1895: În SUA s-a desfășurat prima cursă de automobile care foloseau gazolina drept combustibil.
  • 1906: Rusia: Lev Davidovici Troțki este condamnat la deportare pe viață în Siberia.
  • 1909: Tratatul de rectificare a granițelor dintre Brazilia și Uruguay.
  • 1916: Franța: Trupele franceze ocupă fortăreața de la Verdún.
  • 1917: Declarația Balfour : guvernul Marii Britanii se anagajează să sprijine înființarea unei patrii a poporului evreu în Palestina.
  • 1919: Statele Unite: Greva minerilor susținută de peste o jumătate de milion de muncitori.
  • 1920: Statele Unite: Realizează, în Philadelphia (Pennsylvania) prima probă de radiodifuziune folosind stația comercială „KDKA”: în acea primă emisiune radiofonică au fost prezentate știri, muzică și întrețineri (discuții la masa rotundă).
  • 1923: Germania: Miniștrii social-democrați părăsesc guvernul.
  • 1925: Navele Eigiau și Coedty din Dolgarrog în Wales sunt nimicite într-un incendiu, soldat cu 16 morți.
  • 1930: Haile Selassie a fost încoronat împărat al Etiopiei (1930 – 1974).
  • 1930: Cel mai mare avion din lume, DO-X, a decolat din Germania spre Amsterdam într-un zbor de probă.
  • 1935: China: A fost introdusă bancnota în locul monedei.
  • 1936: Primul serviciu regular de televiziune din lume: [1].
  • 1940: Al Doilea Război Mondial: Statele Unite oferă ajutor tuturor națiunilor împotriva agresorilor.
  • 1945: În Franța este creat prin ordonanță primul centru de protecție maternală și infantilă (PMI).
  • 1945: Costa Rica și Libéria sunt admise ca State Membre a ONU.
  • 1947: Ziaristul Howard Hughes face zborul de probă a celui mai mare hidroavion din lume, „Hercules”, proprietatea și realizarea lui. A fost unicul zbor al acestui gigantic hidroavion.
  • 1954: Anglia: Se încheie greva portuarilor, grevă care a cauzat grave prejudicii comerțului exterior britanic.
  • 1955: Cercetătorii americani Carlton-Schwerdt și Schaffer obțin în formă cristalină virusul care provoacă poliomielita.
  • 1955: Israel: Revenirea la putere a lui David Ben-Gurion.
  • 1956: URSS: Armata roșie (sovietică) reprimă sângeros protestul budapestanilor început în octombrie. Imre Nagy este arestat.
  • 1962: Președintele Kennedy anunță sfârșitul crizei nuclearelor din Cuba.
  • 1963: Președintele sud-vietnamez Ngo Dinh Diem este asasinat în urma unei lovituri militare de stat.
  • 1964: Regele Saud din Arabia Saudită renunță la putere în favoarea fratelui său Faisal.
  • 1965: La ora 5:15 P.M., Norman Morrison, Quaker în vârstă de 31 de ani, iese din front și pătrunde în Pentagon protestând în felul acesta împotriva „invaziei” în Vietnam.
  • 1966: Intră în vigoare Cuban Adjustment Act oferind unui număr de 123.000 de cubanezi posibilitatea de a face cerere de stabilire permanentă în State.
  • 1967: Președintele american Lyndon B. Johnson ține o reuniune secretă cu cei mai de seamă lideri naționali (Bărbații Înțelepți) cărora le cere sfatul în privința atitudinii de adoptat față de refuzul tinerilor de a se mai înrola, protestând astfel împotriva războiului din Vietnam. Cei prezenți au ajuns la concluzia că opinia publică trebuie să primească rapoarte optimiste despre desfășurarea războiului.
  • 1973: John Lennon lansează albumul „Mind Games“.
  • 1975: Este ucis Pier Paolo Pasolini pe hidroscala din Ostia.
  • 1976: Jimmy Carter, primul candidat din Sud după foarte mulți ani (din timpul războiului de secesiune), îl învinge în alegeri pe Gerald Ford.
  • 1976: În India, primul ministru, Indira Gandhi, obține depline puteri dictatoriale.
  • 1983: Martin Luther King Day: În Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, președintele Ronald Reagan semnează legea care instituie o sărbătoare federală, care să fie celebrată an de an în a treia luni din ianuarie pentru comemorarea lui Martin Luther King.
  • 1984: Pedeapsa capitală: Velma Barfield, din 1962, este prima femeie din Statele Unite condamnată la moarte.
  • 1988: Prima propagare de worm pe Internet.
  • 1989: Jaguar este cumpărată de societatea Ford.
  • 1991: Bartolomeu I devine Patriarh al Constantinopolului.
  • 1997: Acord între Rusia și Japonia în privința contenciosului Insulelor Kurile.
  • 1997: Taifunul „Linda” devastează Golful Tailanda deplasându-se cu o viteză de 130 km/h.
  • 1999: Mighty Servant 2 nava de mare tonaj, cu o încărcătură de 9000 de tone, se scufundă și 5 persoane își pierd viața.
  • 2000: Primul echipaj de trei astronomi (2 ruși și un american) ajunge la bordul Stației Spațiale Internaționale.
  • 2004: Alegeri prezidențiale în SUA: între senatorul John Kerry și președintele George W. Bush.

Nașteri

  • 1082: Song Huizong, împărat chinez, pictor și caligraf (d. 1135)
  • 1699: Jean Baptiste Siméon Chardin, pictor francez (d. 1779)
  • 1739: Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor austriac (d. 1799)
  • 1755: Marie Antoinette, regină a Franței, soția lui Ludovic al XVI-lea (d. 1793)
  • 1767: Prințul Eduard, Duce de Kent, al patrulea fiu al regelui George al III-lea și tatăl reginei Victoria (d. 1820)
  • 1795: James K. Polk, al 11-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (d. 1849)
  • 1815: George Boole, matematician britanic, creatorul logicii matematice moderne (d. 1864)
  • 1844: Mehmed V, Sultan al Imperiului Otoman (d. 1918)
  • 1847: Georges Sorel, publicist francez (d. 1922)
  • 1865: Warren Gamaliel Harding, al 29-lea președinte american (d. 1923)
  • 1872: Cincinat Pavelescu, poet și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri (d. 30 noi. 1934)
  • 1873: Dimitrie Paciurea, sculptor român (d. 1932)
  • 1885: Harlow Shapley, astronom american, cel care a descoperit mărimea și forma Căii Lactee (d. 1972)
  • 1892: Paul Abraham, compozitor ungur (d. 1960)
  • 1899: Peter Aufschnaiter, alpinist austriac (d. 1973)
  • 1900: Carola Neher, actriță germană (d. 1942)
  • 1906: Luchino Visconti, regizor italian de film (d. 1976)
  • 1908: Bunny Berigan, artist (jazz) american (d. 1942)
  • 1908: Dimitrie Berea, pictor român (d. 1975)
  • 1911: Odysseas Elytis, poet grec, laureat al Premiului Nobel (d. 1996)
  • 1913: Burt Lancaster, actor american (d. 1998)
  • 1929: Richard Taylor, fizician american de origine canadiană
  • 1932: Stéphane Audran, actriță franceză
  • 1932: Melvin Schwartz, fizician american (d. 2006)
  • 1938: Regina Sofía a Spaniei, soția regelui Juan Carlos I
  • 1944: Keith Emerson, muzician și textier american (Emerson, Lake & Palmer)
  • 1946: Alan Jones, pilot australian de Formula 1
  • 1946: Giuseppe Sinopoli, dirijor, compozitor, medic, arheolog italian
  • 1947: Dave Pegg, muzician (basist) britanic
  • 1949: Lois McMaster Bujold, autoare de Science Fiction americancă
  • 1949: Frankie Miller, vocalist, chitarist și compozitor britanic
  • 1955: Răzvan Ionescu, actor român de teatru și film
  • 1961: k.d.lang, cântăreață americancă
  • 1962: Ron McGovney, primul basist a trupei Metallica
  • 1965: Shahrukh Khan, actor indian
  • 1966: David Schwimmer, actor american
  • 1968: Jaume Balagueró, regizor, scenarist american
  • 1974: Nelly, rapper, actor
  • 1983: Silviu Izvoranu, fotbalist român
  • 1990: Kendall Schmidt, cântăreț, dansator american (Big Time Rush)

Decese

  • 1083: Matilda de Flandra, soția regelui William I Angliei (n. 1031)
  • 1715: Charlotte Christine de Brunswick-Lüneburg, soția Țareviciului Alexei al Rusiei (n. 1694)
  • 1854: Anton Pann (Antonie Pantoleon Petrov), poet, compozitor, muzicolog și culegător de folclor (n. 1796)
  • 1950: George Bernard Shaw, dramaturg, laureat al Premiului Nobel (n. 1856)
  • 1960: Dimitri Mitropoulos, regizor, pianist, compozitor și dirijor grec (n. 1896)
  • 1975: Pier Paolo Pasolini, regizor, scenarist, teoretician și poet italian (n. 1922)
  • 2004: Theo van Gogh, regizor olandez (n. 1957)

Sărbători

  • Ziua Morților (Dia de los Muertos) în Mexic

 

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments