Sâmbătă, 18 februarie 2017

by Andreea Radu
1930: Descoperirea celei de–a noua planete a sistemului solar – Pluto (foto) – de către americanul Clyde Tombaugh de la Observatorul Lowell, aflat la Flagstaff, statul Arizona.
  • 1395: Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a acordat privilegii comerciale negustorilor brașoveni.
  • 1563: Franța este zguduită de atentatul asupra Ducelui de Guise, cel mai înfocat nobil catolic ostil toleranței față de protestanți. François de Guise atins de un glonț va muri șase zile mai târziu.
  • 1790: A apărut, la Iași, periodicul de limbă franceză „Courier de Moldavie”, primul ziar tipărit pe teritoriul țării noastre (până în aprilie 1790).
  • 1853: La Viena a avut loc Atentatul asupra Împăratului Francisc Iosif I
  • 1854: A început construirea liniilor de telegraf electric București–Giurgiu, București–Ploiești–Brașov, Timișoara–Lugoj–Orșova, făcându–se astfel legatura între liniile telegrafice din Principate și cele din Transilvania.
  • 1916: Primul Război Mondial: Cucerirea Camerunului de către forțele armate franco-britanice.
  • 1929: A avut loc prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Română.
  • 1929: La Hollywood, California au fost decernate primele trofee ale Academiei Americane de Film.
  • 1930: Descoperirea celei de–a noua planete a sistemului solar – Pluto – de către americanul Clyde Tombaugh de la Observatorul Lowell, aflat la Flagstaff, statul Arizona.
  • 1941: Pentru a asigura ordinea tulburată de rebeliunea legionară din ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu a inițiat o serie de decrete printre care și Decretul din 18 februarie 1941 prin care instituțiile și întreprinderile mai importante din țară au fost militarizate, indiferent dacă erau proprietate de stat sau privată.
  • 1952: Grecia și Turcia au aderat la NATO.
  • 2001: Agentul FBI Robert Hanssen este arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei. În cele din urmă este condamnat la închisoare pe viață.
  • 2005: Hăituirea și vânătoarea vulpilor, una din distracțiile preferate ale nobilimii, este interzisă în Anglia și Țara Galilor.
  • 2006: Are loc cel mai mare concert al trupei The Rolling Stones, în fața a aproximativ 1,5 milioane de oameni pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro.

Nașteri

  • 1404: Leon Battista Alberti, umanist italian, arhitect, principal inițiator al teoriei artei Renașterii (d. 1472)
  • 1516: Maria Tudor (Maria I), regină a Angliei și a Irlandei (1553-1558) (d. 1558)
  • 1543: Carol al III-lea, Duce de Lorena (d. 1608)
  • 1745: Alessandro Volta, fizician italian (d. 1827)
  • 1825: Mór Jókai, scriitor și publicist ungur (d. 1904)
  • 1838: Ernst Mach, fizician și filozof austriac (d. 1916)
  • 1882: Ion Mihalache, politician român (d. 1963)
  • 1883: Nicolae Dărăscu, pictor român (d. 1959)
  • 1883: Nikos Kazantzakis, scriitor grec (d. 1957)
  • 1885: Eugen Boureanul, prozator și traducător român (d. 1971)
  • 1896: André Breton, poet francez (d. 1966)
  • 1907: Traian Herseni, sociolog, psiholog, etnolog român (d. 1980)
  • 1911: Gabriel Georgescu, poet și traducător român (d. 1973)
  • 1924: Șerban C. Andronescu, istoric al culturii, eseist, traducător român, stabilit în SUA în 1969
  • 1925: George Kennedy, actor american (d. 2016)
  • 1931: Toni Morrison, scriitoare americană de culoare, laureată Nobel
  • 1932: Milos Forman, regizor ceh
  • 1933: Yoko Ono, cântăreață/artist plastic japoneză, soția lui John Lennon (Beatles)
  • 1933: Sir Bobby Robson, fotbalist englez, antrenor și selecționer al Naționalei de fotbal a Angliei (d. 2009)
  • 1934: Adina Caloenescu, pictor, grafician și gravor român (d. 2011)
  • 1938: Ion Stendl, artist plastic român
  • 1950: Cybill Shepherd, actriță americană
  • 1954: John Travolta, actor și cântareț american
  • 1955: Constantin Cotimanis, actor român
  • 1965: Dr. Dre, născut Andre Romelle Young, compozitor de muzică rap
  • 1975: Gary Neville, fotbalist englez

Decese

  • 999: Papa Grigore al V-lea (n. 972)
  • 1294: Kublai Khan, împărat mongol (n. 1215)
  • 1405: Timur Lenk, sultan (1388-1405), întemeietorul imperiului turco-mongol al Timurizilor (n. 1336)
  • 1455: Fra Angelico, pictor italian (n. 1395)
  • 1535: Heinrich Cornelius Agrippa, astrolog și alchimist german (n. 1486)
  • 1546: Martin Luther, reformator religios german (n. 1483)
  • 1564: Michelangelo Buonarroti, sculptor, pictor, arhitect și poet italian (n. 1475)
  • 1583: Antonio Francesco Grazzini, scriitor italian (n. 1503)
  • 1712: Ludovic, Delfin al Franței (n. 1682)
  • 1743: Anna Maria Luisa de’ Medici, ultima din familia Medici (n. 1667)
  • 1851: Carl Gustav Jacob Jacobi, matematician german (n. 1804)
  • 1886: Constantin D. Aricescu, poet, prozator și dramaturg român (n. 1823)
  • 1916: Elisabeta de Neuwied, regina Elisabeta de România (n. 1843)
  • 1947: Joachim Ernst, Duce de Anhalt (n. 1901)
  • 1959: Alfred Alessandrescu, compozitor, pianist și dirijor român (n. 1893)
  • 1964: Fredrik Ljungström, inginer, constructor și industriaș suedez (n. 1875)
  • 1964: George Lövendal, pictor de origine danezo-norvegiană, care a activat în România (n. 1897)
  • 1967: Robert Oppenheimer, fizician american (n. 1904)
  • 1996: Ioan Jak Rene Juvara, medic român, membru de onoare al Academiei Române (n. 1913)
  • 2001: Balthus (Balthasar Klossowsky), pictor francez (n. 1908)
  • 2008: Mihaela Mitrache, actriță română de teatru și film (n. 1955)
  • 2013: Damon Harris, cântăreț american (The Temptations) (n. 1950)
  • 2013: Kevin Ayers, cântăreț, compozitor și muzician englez (n. 1944)

Sărbători

  • Gambia : Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1965)

 

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments