Sâmbătă, 17 noiembrie 2018

by Andreea Radu
1855: Exploratorul britanic David Livingstone a devenit primul european care a văzut cascada Victoria (foto), una dintre cele mai mari cascade din lume, aflată la granița actuală dintre Zambia și Zimbabwe.
  • 284: Dioclețian este proclamat împărat de soldații săi.
  • 474: Împăratul Leon al II-lea moare după o domnie de 10 luni. Este succedat de tatăl său Zenon.
  • 1558: Regina Elisabeta I urcă pe tronul Marii Britanii.
  • 1603: Începe procesul lui sir Walter Raleigh, faimosul explorator și om de stat englez.
  • 1855: Exploratorul britanic David Livingstone a devenit primul european care a văzut cascada Victoria, una dintre cele mai mari cascade din lume, aflată la granița actuală dintre Zambia și Zimbabwe.
  • 1869: Este inaugurat Canalul Suez, după 10 ani de construcție, cale navigabilă ce traversează istmul Suez, unind Marea Mediterană cu Marea Roșie.
  • 1872: Este înființată Academia Navală Mircea cel Bătrân, din Constanța.
  • 1918: Consfătuirea fruntașilor politici, membri ai Partidului Național și ai Partidului Social-Democrat, sub președinția lui Ștefan Cicio-Pop, la care se discută proiectul în opt puncte întocmit de Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Suciu, proiect ce conținea hotărârea de unire cu România.
  • 1918: Apare la București, săptămânal sau bisăptămânal Socialismul, organul Partidului Socialist și al Uniunii sindicale.
  • 1922: Fostul sultan otoman Mehmed al VI-lea pleacă în exil în Italia.
  • 1933: Statele Unite recunosc Uniunea Sovietică.
  • 1950: Organizația Națiunilor Unite decide acordarea independenței Libiei.
  • 1970: Elton John participă la un concert la A&R Studios în New York, care mai târziu va deveni albumul 11-17-70.
  • 1970: Douglas Engelbart primește patentul pentru primul maus de calculator.
  • 1989: Au loc manifestațiile anticomuniste ale studenților din Praga, care au marcat începutul Revoluției de catifea.
  • 1992: La Bruxelles este parafat un acord prin care România obține statutul de asociat al Comunității Economice Europene.
  • 1996: Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România. Emil Constantinescu, președintele Convenției Democrate Române, obține 54,41% din voturi, devenind noul președinte al României.
  • 2000: Alberto Fujimori este îndepărtat din funcția de președinte al Peru.
  • 2003: Arnold Schwarzenegger devine Guvernatorul Californiei.

Nașteri

  • 9: Vespasian, împărat roman (d. 79)
  • 1503: Agnolo Bronzino, pictor florentin (d. 1572)
  • 1582: Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg (d. 1641)
  • 1627: Johann Georg al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau (d. 1693)
  • 1729: Maria Antonia a Spaniei, regină a Sardiniei (d. 1785)
  • 1749: Nicolas Appert, inventator francez. A inventat metoda de păstrare a alimentelor mai mult timp prin închiderea ermetică a acestora în ambalaj (d. 1841)
  • 1755: Regele Ludovic XVIII al Franței (1814-1824) (d. 1824)
  • 1857: Joseph Babiński, neurolog francez (d. 1932)
  • 1878: Lise Meitner, fiziciană austriacă-suedeză (d. 1968)
  • 1887: Bernard Law Montgomery, mareșal britanic (d. 1876)
  • 1899: Ștefan Vencov, fizician român (d. 1955)
  • 1902: Constantin Baraschi, sculptor român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1966)
  • 1902: Eugene Wigner, fizician maghiar, laureat Nobel (d. 1995)
  • 1905: Regina Astrid a Belgiei (d. 1935)
  • 1906: Soichiro Honda, intreprinzator și inginer japonez (d. 1991)
  • 1925: Rock Hudson, actor american (d. 1985)
  • 1942: Martin Scorsese, regizor american de film
  • 1944: Danny DeVito, regizor și actor american
  • 1987: Kat DeLuna, cântăreață din S.U.A., cu origini dominicane

Decese

  • 1494: Giovani Pico della Mirandola, umanist italian (n. 1463)
  • 1558: Regina Maria I a Angliei (n. 1516)
  • 1789: Charlotte Stuart, Ducesă de Albany (n. 1753)
  • 1624: Jakob Böhme, filosof german (n. 1575)
  • 1681: Tito Livio Burattini, arhitect, matematician și om de știință italian (n. 1617)
  • 1757: Maria Josepha de Austria, soția regelui Augustus al III-lea al Poloniei (n. 1699)
  • 1796: Țarina Ecaterina cea Mare a Rusiei (n. 1729)
  • 1818: Charlotte de Mecklenburg-Strelitz, soția regelui George al III-lea al Regatului Unit (n. 1744)
  • 1888: Dora D’Istria (pseudonimul literar al Elenei Ghica), scriitoare, nepoată a lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), cel dintâi domn pământean al Țării Românești după un secol de domnii fanariote
  • 1917: Auguste Rodin, sculptor și grafician francez (n. 1840)
  • 1944: Magda Isanoș, poetă română (n.1916)
  • 1947: Emil Racoviță, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarticii (n. 1868)
  • 1957: George Murnu, scriitor și istoric român, membru al Academiei Române (n. 1868)
  • 1959: Heitor Villa-Lobos, compozitor brazilian (n. 1887)
  • 1990: Robert Hofstadter, fizician american (n. 1915)
  • 2000: Louis Néel, fizician francez, Premiul nobel pentru Fizică 1970 (n. 1904)
  • 2002: Abba Eban, diplomat și om politic israelian (n. 1915)
  • 2013: Doris Lessing, scriitoare britanică, laureată Nobel (n. 1919)

Sărbători

  • Ziua internațională a studenților
  • 2005: Ziua internațională fără fumat (a treia zi de joi a lunii noiembrie, începând din 1977)

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments