Sâmbătă, 12 octombrie 2024

by Florian Popa
1931: Se inaugurează statuia lui Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia (foto). Are 30 de metri înălțime (fără să se includă cei 8 metri ai soclului), lățimea între brațe este de 28 metri, are o greutate de 635 de tone și este situată pe vârful muntelui Corcovado la o altitudine de 700 de metri.
  • 1449: Bătălia de la Tămășeni, pe Siret. Cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara, Bogdan al II–lea devine domn al Moldovei.
  • 1492: Cristofor Columb a acostat în Insulele Bahamas, crezând că a ajuns în Asia de Est și nerealizând că a ajuns în apropierea coastelor Americii.
  • 1595: Ștefan Răzvan, domn al Moldovei, ocupă Bucureștii.
  • 1777: Grigore al III-lea Ghica este ucis la Iași din porunca sultanului.
  • 1793: Regina Franței, Maria Antoaneta este chemată la primul interogatoriu, în fața lui Fouqhier-Tinville, acuzator public, a unui asesor și a câtorva copiști. Fouqhier-Tinville va încheia actul de acuzare cu cuvintele: „Maria Antoaneta, văduva lui Ludovic Capet, a fost, cât timp a stat în Franța, flagelul și vampirul francezilor”.
  • 1808: Napoleon I și Alexandru I semnează convenția prin care Rusia anexează Moldova și Țara Românească.
  • 1810: Primul festival Oktoberfest: Cetățenii din München au fost invitați să se bucure de celebrarea căsătoriei prințului Ludwig I al Bavariei cu prințesa Therese von Sachsen-Hildburghausen.
  • 1822: Pedro I este proclamat împărat al Braziliei.
  • 1823: Scoțianul Charles MacIntosh a pus în vânzare primele pelerine de ploaie.
  • 1872: Decret imperial privind înființarea Universității din Cluj, în limba maghiară, cu patru facultăți: filosofie și litere, matematică și științele naturii, drept și medicină.
  • 1910: A fost descoperit, în catedrala din Aachen, sarcofagul cu rămășițele împăratului Otto al III-lea (Sfântul Imperiu Roman) (980-1002).
  • 1915: Asistenta medicală britanică Edith Cavell a fost executată de germani pentru că a ajutat trupele Antantei să se retragă din Belgia.
  • 1925: A fost inaugurată Universitatea Guadalajara din Mexic.
  • 1931: Se încheie procesul de constituire a Frontului de la Harzburg, din care făceau parte partidele de extremă dreaptă germane.
  • 1931: Se inaugurează statuia lui Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia. Are 30 de metri înălțime fără să se includă cei 8 metri ai soclului, lățimea între brațe este de 28 metri, are o greutate de 635 de tone și este situată pe vârful muntelui Corcovado la o altitudine de 700 de metri.
  • 1944: Municipiul Oradea a fost eliberat de către unități militare românești și sovietice, de sub ocupația maghiară fascistă. Ziua orașului.
  • 1946: A fost înființat Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”, din București.
  • 1960: Nikita Hrușciov înfuriat lovește cu pantoful în masă la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, pentru a protesta la o afirmație a unui lider filipinez despre politica sovietică colonială a Uniunii Sovietice în Europa de Est.
  • 1964: Sovieticii au lansat Voskhod I în spațiu, prima navă spațială capabilă să transporte trei persoane pe orbita Pământului.
  • 1968: Se deschide a XIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară din Mexico City, Mexic; România a obținut 15 medalii (4 aur, 6 argint, 5 bronz).
  • 2005: A fost lansată a doua misiune chineză cu oameni la bord, Shenzhou 6, pentru 5 zile pe orbită.

Nașteri

  • 1537: Regele Eduard al VI-lea al Angliei (d. 1553)
  • 1798: Împăratul Pedro I al Braziliei (d. 1834)
  • 1834: Infanta Amelia Filipina a Spaniei (d. 1905)
  • 1860: Elmer Ambrose Sperry, inventator și om de afaceri american (d. 1930)
  • 1865: Arthur Harden, chimist englez, laureat Nobel (d. 1940)
  • 1866: Ramsay MacDonald, politician scoțian, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1937)
  • 1881: Cecil B. de Mille, regizor american (d. 1959)
  • 1894: Elisabeta de România, al doilea copil al regelui Ferdinand al României (d. 1956)
  • 1896: Eugenio Montale, poet italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1981)
  • 1935: Luciano Pavarotti, tenor italian (d. 2007)
  • 1949: Carlos Șacalul, terorist venezuelan
  • 1951: Peter Goldsworthy, scriitor australian
  • 1954: Delia Brândușescu, sculptoriță română
  • 1982: Paweł Golański, fotbalist polonez

Decese

  • 638: Papa Honoriu I
  • 642: Papa Ioan al IV-lea
  • 1492: Piero della Francesca, pictor italian (n. 1415)
  • 1576: Maximilian al II-lea, împărat roman (n. 1527)
  • 1730: Frederick al IV-lea, rege al Danemarcei și al Norvegiei (n. 1671)
  • 1777: Grigore al III-lea Ghica, domnitor al Moldovei
  • 1837: Wilhelmine a Prusiei, soția regelui William I al Olandei (n. 1774)
  • 1863: Andrei Mureșanu, poet, creatorul marșului revoluționar de la 1848 (n. 1816)
  • 1870: Robert Lee, general american, comandantul armatei sudiste în timpul Războiului de secesiune (n. 1807)
  • 1924: Anatole France, autor francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1844)
  • 1965: Paul Hermann Müller, biochimist elvețian, laureat al Premiului Nobel (n. 1899)
  • 1969: Sonja Henie, patinatoare americană de origine norvegiană, campioană mondială la patinaj între 1927- 1936 (n. 1912)
  • 1971: Dean Gooderham Acheson, om politic american (n. 1893)

Sărbători

  • Spania: Sărbătoare națională. „Ziua Hispanității”
  • Guineea Ecuatorială: Ziua națională (1960)
  • 2005: Ziua Internațională a prevenirii catastrofelor naturale (a doua miercuri din octombrie)
  • 2005: Hinduism – Dussehra
  • 2005: Iudaism – Yom Kippur

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate