SALARIUL MEDIU A CRESCUT IN DECEMBRIE CU 7,1%. CARE SUNT DOMENIILE CU CELE MAI MARI CRESTERI

by Paula Craciun

Câştigul salarial mediu a fost în decembrie de 1.866 lei net, în urcare faţă de noiembrie cu 123 lei (7,1%), cu cele mai mari valori în extracţia petrolului şi gazelor, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, avansul fiind influenţat printre altele de acordare primelor de sărbători sau anuale.

„În luna decembrie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat creşteri faţă de luna noiembrie 2014. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cele mai ridicate valori au fost înregistrate în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5.802 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.061 lei).

Cele mai semnificative majorări au fost de 39,3% (tot pentru extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale), respectiv de 30% (fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului), 20,5% – 28,5% (silvicultură şi exploatare forestieră, inclusiv pescuit şi acvacultură, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de servicii anexe extracţiei, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat), 14,5% – 18,5% (telecomunicaţii, industria metalurgică, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie), respectiv 10,5% – 13,5% (fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, tranzacţii imobiliare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, cercetare-dezvoltare, extracţia cărbunelui superior şi inferior).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de poştă şi de curier (7,1%), respectiv activităţi auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii – 1,8%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie în sănătate şi asistenţă socială (1,6%), respectiv în administraţia publică (0,3%). În învăţământ, câştigul salarial mediu net a înregistrat o scădere (de 2,2%), fiind influenţat de reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, ca urmare a începerii vacanţei şcolare.

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 105,1%.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments