Salariile medii din sectorul privat au crescut cu 5% în perioada ianuarie – septembrie 2017, față de același interval din 2016, datorită majorării salariului minim brut pe economie de la începutul anului, se arată într-o analiză de profil.
Distribuția creșterii a fost inegală, raportat la cele trei trimestre, cu o creștere medie de 12% în primul trimestru al anului comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, 2% în cel de-al doilea trimestru și menținerea valorilor medii salariale în T3. Analiza Smartree arată că, deși salariile au rămas constante în al treilea trimestru, bonusurile au crescut cu 9% comparativ cu aceeași perioadă din 2016, ceea ce implicit înseamnă venituri mai mari pentru angajații români.
În ceea ce privește primele nouă luni ale lui 2017, valoarea bonusurilor oferite de companii a cunoscut același trend pozitiv, înregistrând o creștere de 12%. Acest lucru s-a văzut și în evoluția pozitivă a indicelui de bunăstare a angajaților, care a crescut cu aceeași valoare procentuală.
Datele Smartree Workforce Index arată un trend pozitiv la nivelul întregii piețe raportat la primele nouă luni ale anului, iar realizatorii studiului au identificat evoluții diferențiate ale indicatorilor analizați, de-a lungul perioadei. Acestea se datorează unor factori diverși, de la punerea în aplicare a unor modificări legislative, până la implementarea de programe organizaționale specifice. Un exemplu în acest sens ar fi programele de bonusare. Tot mai multe companii bonusează în timp real activitatea angajaților pentru a-i reține, dar și pentru a-i motiva să fie cât mai eficienți la locul de muncă.
Numărul angajărilor s-a majorat, în medie, cu 13% în această perioadă, pe fondul unui cadru macroeconomic favorabil și al creșterii economice înregistrate în prima parte a anului. Distribuția pe cele trei trimestre arată creșteri de peste 10% ale numărului de angajări în fiecare trimestru. Potrivit analizei, cele mai multe angajări au fost raportate în domeniile pharma, echipamente medicale, telecomunicații, dezvoltare aplicații software sau producție componente auto.
La nivelul companiilor analizate, indicatorul starea economiei, format din evoluția numărului de angajați și evoluția salariilor, a crescut cu 10% în primele nouă luni ale anului. De asemenea, indexul Smartree ia în calcul atât situația concediilor de odihnă din piață cât și a concediilor medicale, cei doi indicatori care influențează bunăstarea angajaților. Numărul de zile de concediu de odihnă a evoluat în primele nouă luni ale lui 2017 cu 5% față de perioada similară din 2016, în timp ce numărul zilelor de concediu medical luate de angajați a crescut cu un procent de 3%.
Sursa: agerrpes.ro