Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, au descoperit, ascunse în interiorul unui automarfar, condus de un cetăţean turc, şaisprezece persoane, cetățeni sirieni, irakieni şi turci, care încercau să iasă ilegal din ţară.
În data de 20.12.2018, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc T.B., în vârstă de 30 de ani, la volanul unui automarfar marca DAF şi semiremorca marca KRONE, ambele înmatriculate în Germania. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, coji de seminţe de floarea soarelui, cu destinaţia Germania.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, în interiorul remorcii autovehiculului, în spatele paleţilor cu marfă, şaisprezece persoane, dintre care paisprezece bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 35, şi doi minori în vârstă de 14 şi 16 ani.
Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că grupul era format din opt cetățeni sirieni, cinci irakieni şi trei cetăţeni turci, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Ca urmare a celor constatate, şoferul ansamblului rutier este cercetat de poliţiştii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar cei şaisprezece cetăţeni străini pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.