Elita șahului românesc s-a întâlnit pentru 10 zile în stațiunea mureșeană Sovata pentru cea mai importantă competiție pe echipe – Superliga Națională de șah. La capătul celor 10 zile de concurs, titlul a fost obținut de Politehnica Iași cu 17 puncte, 8 victorii și un rezultat de egalitate. Medaliile de argint si bronz s-au dus la cele două echipe din Timișoara, Medicina și Universitatea de Vest, ambele cu câte 15 puncte. De fapt cele trei echipe au transferat cei mai buni mari maeștri români, având totodată fiecare din ele și câte doi mari maeștri străini de clasă mondială.
Cu un buget și un lot net inferior celorlalte echipe, arădenii de la Șah Club Vados Arad au reușit un excelent loc 5, greu de anticipat la începutul competiției, egalând astfel cea mai bună performanță a clubului de acum 2 ani. S-a remarcat juniorul George Stoleriu (16 ani, multiplu campion național) care a avut o evoluție foarte bună pe masa 5, realizand 5,5 puncte din 8 partide.
S-a jucat la șase mese, fiecare echipă având obligativitatea de a avea un junior (U20) în echipă. S-au acordat două puncte la victorie si un punct la meci egal, departajarea făcându-se în funcție de totatlul, punctelor, rezultatele directe si punctaverajul total pe mese. Victoriile arădenilor au fost strânse muncite iar meciurile spectaculoase cu dese răsturnări de situație. Am câștigat cu 3,5 la 2,5 cu CSU Ploiești, 3,5-2,5 cu Victoria Techirghiol, 4-2 cu Pheonix Buzău și 3,5-2,5 cu CS Otopeni. Au retrogradat din Superligă în Divizia A echipele Pheonix Buzău și CSU Ploiești.
Iată și jucătorii ce au evoluat si rezultatele lor individuale (in ordinea meselor): IM Visakh NR (India, elo 2489 – 3,5 puncte din 9 partide), IM Alexandru David (2426 – 4/9), IM Iulian Baltag (Republica Moldova, 2414, 1,5/7), IM Adrian Petrișor (2425 – 3/8), IM Tams Balla (2318, 2/6), FM George Stoleriu (2362, 5,5/8), IM Daniel Baratosi (2373 – 3,5/6), Matei Vilcu (1892, 0/1). Participarea la competiție a fost posibilă prin sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad.