Ruxandra Donose cântă cu mare succes, începând din anii 1990, la cele mai cunoscute opere ale lumii, cum ar fi Covent Garden din Londra, Metropolitan Opera din New York, sau la Staatsoper (Opera de stat) din Viena, fiind una dintre cele mai cunoscute mezzo-soprane române în lume.
Mezzosoprana Ruxandra Donose s-a născut la 2 septembrie 1964, la Bucureşti.
În 1990 a obţinut premiul al doilea la concursul de interpretare de la München, premiul Operei din Bayreuth şi începe o bogată activitate pe plan internaţional, pe marile scene ale lumii – Berlin, Viena, München, Frankfurt, etc. În 1991 obţine Premiul Charles Dukes al Conservatorului „Marian Andersen” al Universităţii americane din Marylen-Washington, potrivit site-ului radioromaniacultural.ro.
În stagiunea 1991 a semnat un contract cu Opera din Basel, iar în 1992 a intrat prin concurs la Opera de Stat din Viena. Rolul său de debut aici a fost cel din opera „Katia Kabanova”. Colaborarea cu Opera din Viena s-a încheiat în 1998. În 1996 a cântat pentru prima oară la Opera din San Francisco, în „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach.
În 2002 a fost nominalizată la a 44-a ediţie a Premiilor Grammy, la categoria cea mai bună interpretare, cu lucrarea „Stabat Mater” de Antonin Dvorak, iar în 2008 a cântat în premiera mondială a operei „The Fly” de Howard Shore, la Theatre du Chatelet din Paris. Doi ani mai târziu a avut patru debuturi de rol în „Don Giovanni” de Mozart, „Moartea Cleopatrei” de Berlioz, „Orfeu şi Euridice” de Gluck şi „Il Farnace” de Vivaldi.
A lucrat cu unii dintre cei mai mari dirijori ai lumii: Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Mariss Jansons, Sergiu Celibidache, Donald Runnicles, Vladimir Jurowski, Zubin Mehta. A cântat pe cele mai mari scene ale lumii – Royal Opera House Covent Garden, Metropolitan Opera New York, San Francisco Opera, Opera National de Paris, Vienna State Opera, Berlin Staatsoper, Los Angeles Opera, Deutsche Oper Berlin.
În ţară, a avut numeroase colaborări – în 2010, un concert-eveniment cu Orchestra Naţională Radio, dirijată de Horia Andreescu, la Sala Radio; în 2011, concert la Sala Radio din Bucureşti, alături de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Julien Salemkour, Corul Academic Radio şi Corul de Copii Radio; tot în 2011, alături de Leontina Văduva şi Teodora Gheorghiu, a participat la turneul extraordinar de sărbători „Cele trei dive”, la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti, împreună cu Orchestra Naţională Radio dirijată de Iurie Florea; în 2013, alături de sopranele Laura Tătulescu şi Elena Moşuc, a participat la alt concert intitulat „Cele trei dive”, la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio; în 2014, la Sala Radio, mezzosoprana Ruxandra Donose alături de actorul Claudiu Bleonţ şi de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, au apărut în opera „Ariadna din Naxos” de Richard Strauss.
În ianuarie 2016, la Sala Radio, a cântat în opera „La Favorita” de Gaetano Donizetti, în concertul susţinut de Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio, ansambluri conduse de David Crescenzi. În septembrie 2017, Ruxandra Donose a cântat pe scena Sălii Mari a Palatului, în chiar prima zi a Festivalului internaţional „George Enescu”, în „Oedipe”, precizează radioromaniacultural.
Mezzosoprana Ruxandra Donose a fost nominalizată, în 2016, la prestigiosul premiu „Masca de aur” pentru rolul Eduige din opera „Rodelinda”, producţie a Teatrului Balşoi, iar în 2017 a fost onorată în cadrul Galei Valori de România, ediţia a II-a. AGERPRES/(Documentare – Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Gabriela Badea)