Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Ileana Tonca în concert la Palatul cultural din Arad, în 29 noiembrie 2019.
Gala Cele trei Dive revine pe scenele din România, de această dată în premieră în superba ambianţă a Palatului Cultural din Arad, cea mai vestică sală de concert a României.
Mezzo-soprana Ruxandra Donose, sopranele Teodora Gheorghiu şi Ileana Tonca vor apărea pentru prima dată împreună în această formulă la Palatul cultural din Arad în seara de 29 noiembrie, alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii din Arad dirijată de Adrian Morar.
Povestea Celor trei dive a apărut în 2011, după modelul triadei Pavarotti-Domingo-Carreras, care a devenit un brand preluat cu succes de tenori din toată lumea care au apelat la această formulă.
Nevoia de repere tot mai acută pe care o avem în ziua de azi ne face să ne dorim să avem modele, pe care, din păcate nu le putem găsi la televiziuni sau în relativul ierarhizărilor de pe internet.
Vârfurile şcolii muzicale româneşti au plecat dintotdeauna în lume, dar în clipa maturităţii artistice şi-au dorit să revină să împărtăşească arta lor şi publicului de acasă şi nu numai celui din Bucureşti. Puţini sunt cei care reuşesc să revină – şi cu atât mai mult în alte oraşe culturale ale ţării – iar atunci când acest lucru se întâmplă, bucuria este parcă şi mai mare.
Concertul extraordinar de la Palatul cultural din Arad, din seara de 29 noiembrie, concert de gală purtând titlul Cele trei dive le va aduce pe scenă pe trei remarcabile reprezentante ale artei lirice născute în România, ce au strălucit şi strălucesc în continuare pe mari scene ale lumii precum Opera din Viena, Covent Garden, Deutsche Oper Berlin, Opera din Paris, precum și pe mari scene din Asia, Statele Unite şi nu numai, care vor cânta arii, duete şi terţete celebre din repertoriul internaţional (F. Lehar, G. Bizet, P. Mascagni, C.M. von Weber, F.Cilea, W.A. Mozart, Saint Saens, G. Puccini, V. Bellini, R.Leoncavallo, L. Delibes, J. Strauss), ce vor alterna cu momente orchestrale reprezentative din repertoriul românesc (G. Dendrino, C. Trăilescu. G. Dinicu, F. Barbu), interpretate de Orchestra simfonică a Filarmonicii din Arad dirijată de Adrian Morar, tocmai pentru a marca apropierea Zilei Naţionale a României şi faptul că, în mod simbolic, data de 1 decembrie 1918 reprezintă începutul modernizării României ca parte componentă a Europei.
O gală atractivă pentru publicul larg şi în acelaşi timp, o gală de înaltă ţinută artistică, Cele trei dive se anunţă a fi o seară memorabilă pentru toţi cei care se vor afla în sală, o întâlnire unică dintre trei mari artiste născute în România.
Organizatori : Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal pentru Cultură Arad, Filarmonica de Stat din Arad
Producător : Pro Contemporania
Biletele se găsesc on line pe www.bilete.ro şi la casieria Filarmonicii de Stat din Arad.