Rusia amenință că rupe acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră

by Florian Popa

Oficiali ruşi de rang înalt au declarat vineri că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră nu poate fi prelungit în circumstanţele actuale, dar au dat asigurări că Moscova lucrează pentru a se asigura că ţările mai sărace nu vor suferi o criză alimentară atunci când acesta se va încheia, relatează Reuters, conform hotnews.ro.
Acordul, negociat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie 2022, a permis Ucrainei să reia exporturile de cereale pe mare pentru a contribui la soluţionarea unei crize alimentare globale despre care ONU a spus că a fost exacerbată de cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Luna trecută, Moscova a acceptat cu reticenţă să prelungească acordul, cunoscut sub numele de Iniţiativa privind cerealele de la Marea Neagră, până la 17 iulie, cu condiţia să primească ajutor pentru propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte. Rusia spune că acest ajutor nu s-a materializat.
„Este imposibil să actualizăm acest acord şi, în aceste condiţii, cred că este de asemenea imposibil să îl prelungim, deoarece limita răbdării şi a dorinţei noastre de a-l pune în aplicare a fost epuizată”, a declarat preşedinta camerei superioare a parlamentului, Valentina Matvienko, citată de Interfax.

Facebook Comments