Rusia a recunoscut din greșeală o căsătorie între persoane de același sex

by Andreea Radu

Autoritățile din Rusia par să fi recunoscut o căsătorie între două persoane de același sex după ce a trimis o decizie de impunere fiscală unui cunoscut activist pentru drepturile LGBT care s-a căsătorit cu partenerul de viață în Statele Unite, relatează HotNews.ro
Igor Kochetkov, directorul unui ONG pentru apărarea drepturilor persoanelor LGBT, a anunțat că a primit luna aceasta o deducere de la fiscul rus în numele soțului său.
„Statul a realizat această deducere fiscală și astfel ne-a recunoscut căsătoria”, a scris Kochetkov pe Facebook cu ocazia aniversării a trei ani de căsnicie.
Rusia nu permite căsătoriile între persoane de același sex însă legile privind dreptul familiei recunosc căsătoriile înregistrate în străinătate atât timp cât ele nu sunt între rude apropiate sau persoane care sunt deja căsătorite.
„Din moment ce niciunul dintre noi nu este într-o altă căsătorie, nu suntem rude apropiate, părinți adoptivi sau copii adoptați…căsătoria noastă este recunoscută în Rusia”, a scris Kochetkov.
În 2018, un funcționar al primăriei din Moscova a ștampilat certificatul de căsătorie al unui cuplu homosexual care s-a căsătorit în Danemarca. Autoritățile au negat ulterior recunoașterea căsătoriei iar între timp cuplul a fugit din Rusia ca urmare a amenințărilor primite.

Facebook Comments