Gabriela Ruse s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului futures de la Arad, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, după 6-3, 7-6 (7) cu Tereza Mihalikova (Slovacia), a treia favorită, fosta campioană sau finalistă la Australian Open, Wimbledon și US Open Junior. Semifinala a durat două ore și 18 minute, slovaca ratând, în setul secund, trei mingi de set, ultima la 7-6 în tie-break, în timp ce eleva lui Adrian Marcu a concretizat a patra minge de meci, ratând primele 3 la 6-3 în tie-break.
De remarcat că Ruse a evoluat cu probleme medicale (răcită), fapt care și-a pus, alături de căldură, amprenta pe prestația tenismenei care săptămâna trecută câștiga un turneu cu premii de 25.000$ + ospitalitate în Germania, care a dus-o până pe locul 220 WTA într-un clasament live.
Ruse, principala favorită de la Activ, va juca în ultimul act cu slovena Nina Potocnik, cap de serie numărul doi, victorioasă în fața Cristinei Ene, cap de serie numărul patru, cu 6-1, 7-6 (1). Jucătoarea din Slovenia s-a văzut condusă în actul doi cu 4-0, 5-1, 5-2 și 40-0, însă Ene a acuzat probleme în zona mușchilor abdominali, care i-au afectat jocul. Ruse (19, 278 WTA) a învins-o pe Potocnik (20 ani, 464 WTA), anul trecut, la un turneu futures la Antalya, cu 7-5, 4-6, 6-2.
Finala la Trofeul Ilie Năstase 2017, turneu cu premii de 15.000 de dolari din Circuitul ITF, ajuns la ediția a XIII-a, este programată pentru duminică, 13 august, începând cu ora 14, pe terenul central de la Activ Club, intrarea spectatorilor fiind gratuită.
Campioane din Serbia şi Cehia la dublu
Sârboaica Tamara Curovic și cehoaica Vendula Zovincova, favorite 2, au cucerit trofeul probei de dublu. Ele au depășit în ultimul act, după doar 57 de minute de joc, perechea favorită 1, formată din Cristina Ene și sârboiaca Bojana Marinkovic, scor 6-1, 6-2. Tamara (22 de ani) este la primul trofeu al sezonului, dar mai are alte 18 titluri cucerite de-a lungul carierei, în timp ce Vendula (20 de ani) a ajuns la 3 turnee câștigate, toate în proba de dublu, primul în 2017. Din cele 13 ediții ale ITF Arad, doar 4 au revenit unor perechi de peste hotare, în ceilalți ani ai turneului organizat de FRT, CJA, prin CCJA, și CS TenisFan Arad impunându-se cupluri tricolore, prima ediție (2004) revenind Soranei Cîrstea și Gabrielei Niculescu, sora Monicăi, jucătoarea din Top 100 WTA.
Ruse şi Potocnik joacă cu trofeul pe masă, la ITF Arad
Facebook Comments
previous post