Aşa cum anticipam în urmă cu o săptămână, ruptura în PNL Nădlac este totală. Conducerea judeţeană a PNL a decis să meargă mai departe cu Vasile Ciceac pentru Primăria Nădlac, deşi favoritul liberalilor locali era consilierul judeţean Mircea Onea. Iar Onea stă mai bine şi în sondajul realizat la nivel de oraș. Liberalii de la Arad au preferat să meargă totuşi cu Vasile Ciceac, despre care se ştie că este un apropiat al lui Vasile Blaga. Iar cum Falcă încearcă să intre în graţiile lui Blaga, Ciceac trebuie ajutat cu orice preţ.
În cadrul întâlnirii Comitetului Executiv Judeţean al PNL Arad, desfăşurată ieri, a fost discutată şi hotărârea PNL Nădlac de susţinere a candidaturii lui Mircea Onea la funcţia de primar al oraşului Nădlac.
„În cadrul acestei intâlniri, am prezentat rezultatul celor două sondaje de opinie care îmi sunt favorabile precum si rezultatul votului Adunării Generale a PNL Nădlac, care m-a desemnat cu aproximativ 88% să reprezint organizaţia la alegerile din iunie. Totuşi, organismul de conducere al PNL Arad, format în mare parte din primari, a decis să infirme hotărârea organizaţiei din Nădlac şi să susţină candidatura primarului actual, în baza unui calcul politic la nivel judeţean şi a unei recomandări a BPN al PNL” a declarat actualul consilier judeţean Mircea Onea.
Hotărârea luată de Comitetul Executiv Judeţean al PNL a dus la decizia lui Mircea Onea de a candida independent.
„Având în vedere aceste aspecte, comunic că nu pot pune interesele politice în faţa intereselor localităţii, chiar dacă deţin funcţii politice la nivel local şi judeţean. În consecinţă, voi respecta dorinţa majorităţii cetăţenilor şi voi candida la funcţia de primar a localităţii Nădlac în calitate de candidat independent, alături de cei care vor alege să mă susţină. Regret faptul că părăsesc acest partid, mai ales că organizaţia din Nădlac este una dintre cele mai bune din judeţ, cu o echipă minunată şi cu rezultate frumoase în ultimii ani. Nu am amânat intenţionat acest moment, ci am respectat o procedură care este prevăzută în regulamentul de organizare şi funcţionare al PNL” a precizat Mircea Onea.
Din sursele noastre, Mircea Onea e primul dintr-un lung şir de liberali nemulţumiţi, din diferite colţuri ale judeţului, care vor părăsi partidul în lunile următoare.