Mai multe străzi din oraşul Arad au fost inundate, miercuri dimineaţa, în urma unor ploi torenţiale, astfel că s-a circulat cu dificultate, iar câţiva copaci au căzut pe carosabil,.
Mai multe furtuni violente s-au produs, miercuri dimineaţa, în judeţul Arad, astfel că trei zone intens circulate din oraşul Arad au fost inundate după ce sistemul de canalizare nu a făcut faţă cantităţii mari de precipitaţii.
Astfel, începând cu ora 05.00, reprezentanţi ai Companiei de Apă Arad a intervenit cu motopompe şi vidanje pentru degajarea carosabilului, şoferii circulând cu dificultate.
“Am intervenit, începând cu ora 05.00, cu cinci motopompe, două vidanje şi aproximativ 15 angajaţi ai Companiei de Apă Arad în trei zone unde au fost probleme din cauza ploilor: centrul comercial Germicenter – viaductul către str. Voinicilor, pe str. Cocorilor şi la intersecţia străzilor Henri Coandă cu Porumbacului. În două locaţii s-a remediat deja situaţia”, au transmis reprezentanţii Companiei de Apă Arad.
De asemenea, pompierii au intervenit pentru degajarea a doi arbori căzuţi pe carosabil în oraşul Arad, dintre care unul pe o maşină, şi a doi în judeţ.
Sursa: mediafax.ro