Rugbiştii de la CS Universitatea Aurel Vlaicu debutează duminică, de la ora 10, pe stadionul din Sînicolau Mic, în noul sezon al Diviziei Naţionale. „Studenţii” pregătiţi de Marian Grindei vor da piept cu Bucovina Suceava, grupare de tradiţie în rugby-ul românesc. Arădenii au pregătit startul campionatului pe plan local, disputând şi două meciuri amicale, 35-12 cu Spartan Oradea şi 15-12 cu Ştiinţa Petroşani. CSU contează pe un lot format din 31 de jucători, iar media de vârstă este în jur de 21 de ani. Numele noi din lot sunt Afloare, Farcaş, Poinar, Craiu şi Dinu.
„Eu zic că arătăm mult mai bine decât în sezoanele precedente. E un lot interesant, tot mai omogen, format din băieţi care joacă de trei ani împreună, iar cei nou veniţi s-au integrat uşor-uşor în echipă. Important e că sunt mulţi copii, care cu ajutorul jucătorilor cu experienţă pot creşte”, spune Marian Grindei. Aradul visează frumos în acest sezon, dar nu se pomeneşte nimic de promovare, atâta timp cât în acest oraş nu se găseşte o sursă de finanţare stabilă, care să poată garanta performanţa în Superligă:
„Noi vrem să facem lucruri frumoase, rămâne să vedem ce vom reuşi. Ne dorim un loc în play-off şi după aceea putem lupta pentru locurile 1-3”, încheie Grindei. După meciul cu Suceava, programul arădenilor în tur arată în felul următor: 4 aprilie la Galați, 10 aprilie cu Stejarul Buzău, 18 aprilie la București, cu Olimpia, 25 aprilie cu RC Bârlad, 2 mai la Iași, 9 mai cu CS Năvodari și 16 mai la Petroșani.