Divizionara secundă de rugby CS Universitatea Arad a obţinut prima victorie stagională chiar la ultimul meci de pe teren propriu din acest an.
Succesul s-a conturat extrem de greu, la ultima fază a meciului cu Bucovina Suceava, vecina de suferinţă din subsolul clasamentului.
Cu eșecuri pe linie în primele cinci etape, din care s-au ales cu un singur punct bonus defensiv, „studenţii” arădeni au făcut diferenţa datorită unei lovituri de pedeapsă transformată de George Szucs.
Fundașul „verzilor” a trimis de trei ori balonul printre buturile adverse din lovituri de pedeapsă, transformând şi eseul lui Marian Grindei din primele minute de joc. Cealaltă încercare a arădenilor a purtat semnătura unui al jucător de linia întâi, Florin Marinca, tabela oprindu-se la 21-19.
Grindei, Marinca, Roșian – L.Cristea, A.Farcaș – Postolachi, Ciocan, Maxim – D.Stoica, Pușcașu – Petrovay, Nastiuc, C.Farcaș, Dat – Szucs a fost primul „15” al CS Universitatea pe arena din Sânnicolau Mic, pe parcurs mai intrând pe teren: Tuca, Miu, Popescu, Craiu, Csornai, Erdei şi Perici.
În urma victoriei, rugbiştii arădeni predau „lanterna roşie” adversarei de sâmbătă, urcând pe locul 7, penultimul, cu 5 puncte.
CSU Arad încheie turul de campionat, sâmbătă, la Constanța, unde va da piept cu Tomitanii.