Selecționerul Angliei, Roy Hodgson, nu și-a ascuns dezamăgirea după debutul cu stângul al echipei sale la Cupa Mondială de fotbal, sâmbătă seara la Manaus, în fața reprezentativei Italiei (1-2).
„Este un rezultat extrem de dezamăgitor și nu este ușor de reținut ceva pozitiv după o înfrângere. Vom avea nevoie de timp pentru a digera ceea ce s-a petrecut pe teren, rămânând cu un gust amar pentru că am dat tot ceea ce am avut de dat. Deși dacă au existat lucruri bune, inclusiv la nivel individual, din păcate am primit al doilea gol și, chiar dacă am încercat să revenim în meci, nu am mai reușit”, a declarat Hodgson după joc.
În ciuda eșecului, Roy Hodgson și-a lăudat elevii pentru prestația în fața Italiei, considerând că aceștia „au dat cu adevărat totul” pe teren. „Nimeni nu m-a dezamăgit în această seară. Toți au făcut ceea ce am așteptat de la ei, cu excepția golului egalizator, desigur. Într-o altă zi, toate aceste șuturi, centrări sau ocazii ne-ar fi ieșit. Acum nu a fost cazul. Toți tinerii jucători au evoluat foarte bine”, a adăugat selecționerul englez.
Italia a deschis scorul în partida cu Anglia prin Claudio Marchisio (min.35), însă trupa lui Hodgson a egalat rapid, prin Daniel Sturridge (min.37). Squadra Azzurra a marcat golul victoriei în repriza secundă, prin Mario Balotelli (min.50).
Sursa: agerpres.ro