Roxen va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2020

by Cristian Dobre

Solista Roxen va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2020, care va avea loc în luna mai la Rotterdam, cu piesa ”Alcohol You”, aceasta fiind aleasă, duminică seara, de publicul venit la Finala Naţională organizată de Televiziunea Română la Sala Sporturilor din Buzău, împreună cu juriul de specialitate.
„Asemenea noului mecanism de selecţie, şi spectacolul de duminică s-a plasat sub sloganul #ealtceva, aducând numeroase elemente în premieră pentru public. Astfel, ‘concurenţii’ Finalei din acest an au fost cele cinci show-uri care au ‘luptat’ pentru a se califica în faza internaţională. Numitorul comun al acestor show-uri a fost Roxen, care a dat dovada talentului, a versatilităţii interpretative şi a nivelului său tehnic de pregătire pentru fiecare dintre cele cinci piese”, informează un comunicat transmis de TVR.

Roxen a spus că această piesă o simte cu toată fiinţa şi o reprezintă stilul ei.

” ‘Alcohol You’ este o piesă pe care o simt cu toată fiinţa mea şi pe care o trăiesc de fiecare dată când o cânt. Mă reprezintă stilul ei şi mă bucur foarte tare că şi publicului şi juriului le-a plăcut şi au votat-o. Le mulţumesc tuturor! Toată această susţinere înseamnă enorm pentru mine şi mă motivează atât personal, cât şi ca artist, să muncesc mai mult, să fiu din ce în ce mai dedicată şi să fac muzică. Îmi doresc ca melodia ‘Alcohol You’ să ajungă cât mai sus, să fie la fel de apreciată şi de publicul din străinătate şi, de ce nu, votată la Rotterdam. Am emoţii foarte mari, dar sunt constructive şi mă ajută să pregătesc show-ul pentru Eurovision 2020, să pot ajunge prin tot ceea ce transmit cât mai aproape de oameni”, a declarat Roxen, imediat după anunţarea rezultatului.

De muzică şi de producţia piesei „Alcohol You” s-a ocupat Viky Red, iar textul a fost scris de Ionuţ Armas şi Breyan Isaac. Breyan Isaac este cântăreţ, compozitor, producător şi pianist american, deţinător al unui premiu Grammy.

„Modul în care Roxen transmite această piesă e uluitor, mă surprinde de fiecare dată. O simte şi mă bucur că interpretarea ei a ajuns la public şi la juriu. Vom continua să lucrăm împreună şi vom face tot posibilul să mergem la Rotterdam cu cea mai bună variantă a piesei şi cu un show impresionant”, a declarat Viky Red, producătorul piesei Alcohol You.

Piesa este un autentic imn al iubirii universale, iar pe scena de la Buzău, piesa „Alcohol You” a adus un show puternic, dominat de nuanţe de violet şi turcoaz, în care au fost sugerate astralul, starea de acceptare, conexiunea, găsirea liniştii interioare. Scena a fost dominată de elemente astrale, de lună, eclipsă, elemente care au rezonat cu emoţiile şi sentimentele piesei şi întreg spectrul de emoţii transmise de Roxen: tristeţe, disperare şi, în final, speranţă.

„La finalul unui spectacol extraordinar care a adus pe scenă, alături de Roxen, artişti români precum Elena Gheorghe, Connect R, Dora Gaitanovici, dar şi invitaţi speciali din străinătate, precum Loreen (Suedia), Ulrikke Brandstorp (Norvegia), Sandro (Cipru) şi Natalia Gordienko (Republica Moldova), au fost anunţate punctele primite de fiecare dintre cele cinci piese. Piesa ‘Alcohol You’ s-a clasat pe primul loc cu 10 puncte (5 primite de la juriu şi 5 de la public), urmată, în ordine descrescătoare, de Storm (6 puncte), Cherry Red şi Colors la egalitate (câte 3 puncte) şi Beautiful Disaster”, precizează comunicatul menţionat.

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de ţări.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului ţărilor de Jos, cu piesa „Arcade”.

În urma tragerii la sorţi din data de 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.

În ordine alfabetică, ţările care vor intra alături de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, Ucraina (partea a doua).

În cea de-a doua semifinală (14 mai) vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia (prima parte) şi Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia (partea a doua).

În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă). Chiar dacă vor concura direct în finală, cele şase ţări vor putea vota, în semifinale, astfel: Germania, Italia, Regatul Ţărilor de Jos (Olanda) în prima semifinală, iar Franţa, Spania şi Marea Britanie în cea de-a doua semifinală.

Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2020 din luna mai vor fi transmise live de TVR.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments