Rovana Plumb a anunţat, sâmbătă, după ce a fost aleasă preşedinte al Consiliui Naţional al PSD, că renunţă la celelalte funcţii pe care le mai are în partid, cea de vicepreşedinte şi cea de preşedinte al organizaţiei de femeie.
Rovana Plumb este noul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. Ea a fost aleasă, vineri, cu 807 voturi „pentru” şi doar 37 „împotrivă”.
Rovana Plumb îşi propune să transforme departamentele consiliului Naţional într-un mecanism mai dinamic care să lanseze mai multe iniţiative legislative cu şanse de reuşită.
Dintre schimbările propuse de Rovana Plumb a fost înfiinţarea a zece departamente care să fie în strânsă legătură cu structurile locale.
Încă din 7 martie, momentul anunţării candidaturii sale, Rovana Plumb a susţinut că vrea să facă echipă în fruntea partidului cu Victor Ponta şi Liviu Dragnea. Preşedintele PSD spune că nu şi-ar fi dorit alt om în fruntrea Consiliului.
Liviu Dragnea a prezentat la Consiliul Naţional şi o primă analiză a motivelor care au dus la pierderea alegerilor de către Victor Ponta. PSD nu a reuşit să scape de eticheta de partid comunist, iar adversarii au profitat de acest lucru, spune preşedintele executiv.
Adrian Năstase a fost ultimul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD.
Sursa: antena3.ro
Facebook Comments