Dacă acum starea vremii ne este adusă în case de chipuri frumoase, tineri care nu au neapărat cunoştinţe în domeniu, dar citesc cursiv de pe prompter, înainte de 1989, prezentatorii rubricii “Meteo” nu ajungeau “pe sticlă” decât după ce se specializau în domeniu, la facultate. Dintre aceştia, Romica Jurca (58 de ani) este, probabil, cea mai cunoscută. Şi cu siguranţă cea mai longevivă. Intrată în TVR pe vremea comunismului, în 1987, ea are o poveste de viaţă din care nu lipsesc familia Ceauşescu – unul dintre copiii dictatorului i-a fost coleg de facultate – şi conflictul cu generaţia tânără, din cauza căreia şi-a pierdut pentru o perioadă postul de la televiziunea publică.
Aţi ajuns la TVR în 1987, aţi fost pusă pe liber în 1997 şi rechemată în 2007… Cam mulţi de 7…
Cred că cifra 7 e una norocoasă, de bun augur.
Chiar dacă în 1997 aţi fost dată afară?
Da, chiar şi aşa. Atunci se schimbase conducerea. Nouă, celor cu vechime, ni s-a spus că avem voci teatrale. Şi că au nevoie de fete tinere, frumoase şi sexy. Aşa că am fost puşi pe liber. O vreme, între 2000 şi 2007, am lucrat la Antena 1. Apoi, am revenit la TVR, m-au vrut înapoi. De ce v-aţi întors? La Antena 1 au existat câteva nemulţumiri. Iar de TVR mi-era dor, e televiziunea care m-a consacrat. Între timp, se schimbase iar conducerea şi cea nouă s-a gândit că are nevoie de o voce credibilă.
De ce credeţi că oamenii au mai multă încredere în datele oferite de dv. decât în prognoza celorlalţi?
Şi eu aş avea mai multă încredere într-un om de specialitate decât într-un amator. Toţi prezentatorii au informaţiile de la Administraţia Naţională de Meteorologie, numai că unii vor să pară mai deştepţi decât sunt şi se aventurează în explicaţii de 2 lei, iar titlurile care apar pe micul ecran de multe ori nu au legătură cu prognoza, te iau de cap, te bulversează… Şi atunci străduieşte-te, meteorologule, să convingi că de fapt este doar o gogoriţă menită să atragă atenţia!
Ce părere aveţi despre vedetele de acum ale rubricilor “Meteo” – Busu, Slav?
Eu ascult prognoza, nu mă uit cum arată prezentatorii, însă Busu e simpatic. Slav nu-mi place deloc.