La Campionatele Mondiale de atletism indoor de la Portland (SUA), care se vor desfășura între 17 și 20 martie, România va fi reprezentată de 12 sportivi (2 la masculin și 10 la feminin), care au îndeplinit cerințele Federației internaționale (IAAF).
Cei 12 atleți care vor fi prezenți la Portland (Oregon) sunt Marian Oprea (triplusalt), Andrei Gag, CSM Arad (greutate), la masculin, iar la feminin, Andreea Panțuroiu și Carmen Toma, la triplusalt, Alina Rotaru, la lungime, Claudia Bobocea, la 1.500 m și Bianca Răzor, la 400 m, dar și în cadrul ștafetei de 4×400, pentru care mai fac deplasare Adelina Pastor, Mirela Lavric, Andreea Mikloș, Sanda Belgyan și Anamaria Ioniță.
Grosul delegației României va pleca spre Statele Unite luni, în jurul orei 13,30, de pe Aeroportul Henri Coandă.
”Obiectivul nostru este obținerea unei medalii și cât mai multe alte prezențe în finalele probelor respective”, a declarat Ion Sandu, președintele FRA.
De altfel, organizatorii au anunțat premii substanțiale pentru sportivii care ocupa unul dintre primele 6 locuri, în ordine 40.000, 20.000, 10.000, 8.000, 6.000 si 4.000 dolari, cu aceleași sume fiind recompensate și ștafetele. În plus, este prevăzut un bonus de 50.000 dolari la realizarea unui record mondial.
Sursă: AGERPRES