ROMANIA URCA PE LOCUL 14 IN CLASAMENTUL FIFA, CEL MAI BUN DIN ULTIMII SASE ANI!

by Sorin Haut

Naționala României a urcat două poziții față de luna trecută și ocupă locul 14 în clasamentul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), dat publicității joi, cea mai bună clasare a tricolorilor din ultimii șase ani și jumătate.

Ultima oară când prima reprezentativă s-a aflat mai sus în ierarhia mondială a fost în septembrie 2008 (locul 13), după ultimul turneul final la care a fost prezentă, EURO 2008.

Podiumul este neschimbat față de luna precedentă, cu campioana mondială Germania lider detașat, urmată de vicecampioana Argentina și de Columbia.

Dintre adversarele noastre în preliminariile EURO 2016, Grecia a coborât trei poziții și se află acum pe locul 27, Irlanda de Nord a reușit un salt de opt locuri, fiind acum pe 43, Ungaria a urcat și ea două trepte, până pe 46, Finlanda a coborât cinci poziții, fiind pe 78, în timp ce Insulele Feroe staționează pe 105.

România va juca următorul meci din preliminarii pe 29 martie, la Ploiești, cu reprezentativa Insulelor Feroe.

Următoarea ierarhie va fi publicată în data de 9 aprilie.

Clasamentul FIFA (12 martie):
1 (1). Germania 1.770 puncte
2 (2). Argentina 1.577
3 (3). Columbia 1.499
4 (4). Belgia 1.471
5 (5). Olanda 1.415
6 (6). Brazilia 1.348
7 (7). Portugalia 1.191
8 (8). Franța 1.180
9 (9). Uruguay 1.164
10 (12). Italia 1.146
11 (10). Spania 1.130
12 (11). Elveția 1.126
13 (13). Costa Rica 1.095
14 (16). România 1.081
15 (14). Chile 1.057
16 (17). Cehia 1.045
17 (15). Anglia 1.031
18 (18). Algeria 986
19 (19). Croația 963
20 (20). Côte d’Ivoire 944
…………………………………
27 (24). Grecia 872
43 (51). Irlanda de Nord 679
46 (48). Ungaria 659
78 (73). Finlanda 450
105 (105). Insulele Feroe 317 etc.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments