România, țara în care un copil este agresat sexual în fiecare zi

by Andreea Radu

În România, zilnic, un copil este violat sau agresat sexual. O dată la trei zile, un copil cade victimă traficului de persoane. Iar 85% dintre plângerile de violenţă sexuală împotriva copiilor sunt clasate, din lipsă de probe. Sunt datele de la care pleacă un proiect de prevenire a abuzurilor sexuale asupra minorilor, scrie digi24.ro.
În fiecare an, în România se anchetează în jur de 9.000 de cazuri de abuz împotriva copiilor, însă dintre acestea mai puțin de 15% ajung în instanță.
Fundaţia World Vision România, alături de Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie – Vedem Just şi ECPAT Norvegia, lansează proiectul JUSTinACT, care îşi propune să contribuie la prevenirea şi combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor. Aceasta în contextul în care, conform datelor oficiale furnizate de instituţiile juridice pentru anii 2019-2021, a crescut îngrijorător numărul agresiunilor sexuale asupra minorilor: peste 2000 de minori au fost victime ale infracţiunilor privind viaţa intimă.
„Continuăm să acuzăm victimele. Asta mi se pare cel mai greu de acceptat! Dacă ne uităm la ce s a întâmplat cu pornografia infantilă, in ultimii 3 ani s-a triplat! Doar 4% dintre cei care raportează cazurile de abuz spun că beneficiază de serviciile de care au nevoie”, spune Mihaela Nabăr, inițiatoarea proiectului.
Scopul principal al proiectului este combaterea abuzului sexual asupra copilului prin creşterea nivelului de conştientizare a publicului privind drepturile copiilor şi a capacităţii unor segmente-cheie (profesori şi părinţi) de a identifica diferitele forme de abuz la adresa copiilor. Publicul-ţintă constă într-un număr de circa 10.000 de copii şi părinţi din mediul rural, acolo unde informaţiile despre abuzurile sexuale şi conştientizarea acestei probleme sunt la un nivel scăzut.
„Ar trebui să ne producă un șoc, un cutremur. În cazul copiilor mici ca vârstă, desenează monștri, oameni desfigurați, fac desene care sunt agresive, exprimându-și, astfel, furia și groaza. Acești copii vor fi viitorii adulți mutilați psihic, potențiali agresori, candidați la o supraviețuire tristă. Traumele lasă urme adânci, schimonosesc comportamente sau le imprimă un profund sentiment de rușine”, spune Mihaela Sahlean- Apetroaiea, doctor în psihologie.
„Foarte multe abuzuri sexuale se întâmplă în familie, aproximativ 65%. Magistrații continuă să se îndoiască de mărturiile copiilor pentru că, de cele mai multe ori, toată presiunea se află pe victime. Numărul de specialiști pe care școala îi are acum e cel puțin insuficient. Sunt foarte vagi atribuțiile pe care consilierul școlar le are și felul lui de pregătire nu îi permite să identifice acești indicatori de abuz sexual în privința copiilor”, spune Mihaela Chiper, de la Asociația pentru victimele infracțiunilor sexuale.
„Proiectul România Educată are ca finalitate o lege a educației. În această lege a educației, numărul maxim de elevi pentru un consilier școlar cu dublă competență va fi de 1 la 500. Acel consilier să rămână în școală, să cunoască mediul de învățare, problemele elevilor”, spune Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Facebook Comments